Multe din Secțiile de Terapie Intensivă din țară sunt deja pline și aproape că nu mai pot primi pacienți din această cauză. Este și cazul Secțiilor ATI de la Timișoara, acolo unde au fot cazuri de pacienți care nu au rezistat până să se elibereze un loc, explică medicul Virgil Musta, șeful secției de boli infecțioase a spitalului Victor Babeș.

„E o problemă mare la nivelul secției ATI, care lucrează la capacitate maximă de câteva săptămâni. Spitalul Județean mai prelua din aceste cazuri ale noastre, dar și la acolo, și Spitalul Municipal, secțiile ATI sunt pline. Nu prea avem soluții pentru pacienții pe care îi tratăm pe secție cu oxigen sub presiune, dar care, la un moment dat, există riscul să se decompenseze și să scadă saturația de oxigen, necesitând intubare. Pentru aceștia, la ora actuală nu avem soluții. Introducem oxigenul, presiunea maximă, dar nu mereu avem succes cu această metodă”, a spus dr. Virgil Musta, potrivit Digi24.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri