Premierul Ludovic Orban a declarat joi că, în ultimele două săptămâni, a existat un risc de a intra pe o "progresie geometrică" în privinţa creşterii numărului de cazuri cu COVID-19, însă acum se constată o tendinţă de plafonare a acestui număr, notează Agerpres.

"Trebuie să vă spun prudent că a existat un risc, în ultimele două săptămâni, de intrare pe o progresie geometrică (în privinţa numărului de cazuri - n.r.). Pe rezultatele testărilor pe ultimele 5 zile, constatăm că am oprit această creştere, ba chiar este o oarecare tendinţă de plafonare a numărului de cazuri, dar nu putem spune încă dacă am intrat pe platou. Obiectivul nostru este să intrăm cât mai rapid pe platou. Tocmai de aceea, pe lângă deciziile care existau anterior, am decis să suplimentăm măsurile", a afirmat Orban.

El a spus că urmăreşte cu maximă atenţie efectele acestor măsuri.

"Obiectivul nostru este să luăm toate măsurile necesare pentru a stopa creşterea şi de a intra pe un trend descendent, fiecare caz este un motiv de îngrijorare", a adăugat Orban, potrivit sursei citate.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri