13 Noiembrie 2020

Arafat: Ministerul Sănătății vrea să deschidă și alte spitale pentru pacienții COVID



Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat că Ministerul Sănătăţii ar intenţiona să transforme şi alte spitale în unităţi pentru pacienţi cu COVID-19.

"Există această intenţie la nivelul Ministerului Sănătăţii, plus că Ministerul Fondurilor Europene a alocat fonduri acum pentru module de terapie intensivă, lângă spitale să fie construite în regim de urgenţă, inclusiv de a lua module mobile de terapie intensivă, cum avem acum în mai multe locuri. Deci există intenţia şi Ministerul Sănătăţii analizează continuu acest lucru", a spus Raed Arafat, întrebat dacă autorităţile iau în calcul să fie deschise şi alte spitale, cu secţii de ATI, pentru pacienţii cu COVID-19.

În privinţa ventilatoarelor, şeful DSU a spus că mai sunt şi în stoc.

"Noi am distribuit ventilatoare, încă mai avem în stoc, şi am semnat încă (pentru - n.r.) 300 de ventilatoare foarte recent, care urmează, bineînţeles, când sosesc să fie distribuite. Pe teritoriul României se mai află un stoc de ventilatoare care este al Uniunii Europene, pe bani europeni, şi putem accesa acolo - de a împrumuta ventilatoare, dacă ajungem la nivelul în care să zicem că nu mai avem. Ministerul Sănătăţii a mai distribuit câteva sute de ventilatoare în ţară", a afirmat Raed Arafat.

În altă ordine de idei, şeful DSU nu a dorit să răspundă atunci când a fost întrebat de jurnalişti despre spitalul modular de la Bacău, nefolosit de şase luni, şi nici la cea despre faptul că ar fi fost descoperite la spitalul de Boli Infecţioase din Timişoara 12.000 de măşti neconforme provenite din Polonia. El a motivat că este prezent la Alba Iulia pentru a discuta despre situaţia din Alba.

"Nu, vă rog, nu intrăm pe Bacău, aici. Vă rog, altceva" şi "Intraţi pe subiecte care nu au nimic cu subiectul de acum" - sunt răspunsurile date presei de Raed Arafat.



Citeste si