15 Noiembrie 2020

Carmen Dorobăț, medic infecționist: Cei șașe pacienți de la secția ATI incendiată din Neamț, în stare foarte gravă



Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, Carmen Dorobăţ, a declarat duminică dimineaţa că trei din cele şase persoane transferate de la Spitalul Judeţean Neamţ la Spitalul Mobil de la Leţcani sunt în stare foarte gravă, scrie Agerpres.

"Cei şase pacienţi aduşi în cursul nopţii la spitalul de la Leţcani sunt în terapie intensivă, sunt pacienţi gravi. Trei dintre ei, înţeleg din spusele medicului care acum este şi face vizita, sunt mai gravi. Din fericire, aceşti pacienţi nu au leziuni în urma unor arsuri. Avem tot ce ne trebuie pentru a asigura medical tratamentul infecţiei cu SARS-Cov-2. Vom căuta să găsim evoluţia cea mai bună", a declarat jurnaliştilor Carmen Dorobăţ, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași.

Potrivit sursei citate, se caută soluţii privind detaşarea de personal la Spitalul Mobil de la Leţcani.

"Ne vom mobiliza în ceea ce priveşte posibilitatea detaşării de personal, pentru că în noaptea ce a trecut şi azi am asigurat asistenţa medicală cu personal de la Spitalul de Boli Infecţioase chemat de acasă. După cum aţi vazut, dimineaţă m-am întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean pentru a urgenta tot ceea ce se poate prin linia administrativă şi prin autorităţile locale pentru a asigura o funcţionare bună în secţia exterioară de la Leţcani", a mai spus Dorobăţ.

Reamintim că un incendiu puternic a izbucnit în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Piatra-Neamț, locul în care se tratau pacienț cu coronavirs. În urma incendiului, zece persoane au decedat, iar alte șapte sunt în stare gravă.



Citeste si