Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a anunţat o înţelegere între guvernul său şi Moscova pentru achiziţionarea a 10 milioane de vaccinuri ruseşti Sputnik-V, relatează Agerpres.

"Am garantat peste 10 milioane de vaccinuri pentru primul trimestru al anului viitor (...) Venezuela va fabrica de asemenea vaccinul rusesc în laboratoarele sale", a declarat Maduro în cadrul unui eveniment oficial la Caracas, difuzat la televiziunea naţională.

Potrivit preşedintelui Maduro, delegaţia ministerială care se află în această săptămână în Rusia şi care este condusă de vicepreşedinta venezueleană Delcy Rodriguez are ca obiectiv principal "să ajungă la acorduri privind vaccinul".

"Vom garanta producţia vaccinului şi vom securiza aprovizionarea începând din ianuarie", a declarat Delcy Rodriguez, prezentă la ceremonia prezidenţială.

Fondul Suveran Rus (RDIF) şi institutul de cercetare Gamaleia au lăudat eficacitatea vaccinului Sputnik-V, aflat în prezent în faza a treia de teste clinice în rândul a 40.000 de voluntari.

Cele două instituţii au dat asigurări că Sputnik-V are o eficacitate de 92%, la câteva zile după anunţul dezvoltării de către compania americană Pfizer şi compania germană BioNTech a unui produs cu o eficacitate de 90%.

Guvernul venezuelean dă asigurări că a reuşit să oprească înmulţirea îmbolnăvirilor în Venezuela, ţară de 30 de milioane de locuitori care numără oficial 96.933 de cazuri confirmate şi 848 de decese din martie şi până acum.

Datele sunt puse sub semnul întrebării de opoziţie şi de organizaţiile neguvernamentale, care consideră că situaţia este mult mai gravă.

La începutul lunii octombrie, Venezuela a primit un stoc din vaccinul rusesc Sputnik-V pentru a face teste clinice în rândul a circa 2.000 de voluntari, printre care şi fiul preşedintelui, Nicolas Maduro Guerra.

Tot în octombrie, Maduro a afirmat că vaccinarea va începe între decembrie şi ianuarie, în timp ce Venezuela aşteaptă venirea unor vaccinuri din China şi Rusia, doi dintre principalii săi aliaţi internaţionali.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri