Ministerul Sănătății Publice transmite o informare cu privire la starea de sănătate a medicului român cu arsuri grave transferat în cursul zilei de ieri, 15 noiembrie, la Spitalul Militar Regina Astrid-Bruxelles.

UPDATE: Înainte de a fi transferat în Belgia, i s-a făcut un test COVID, iar acesta a fost pozitiv, deși fusese infectat în primăvară, a precizat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, într-un interviu acordat Digi24.

”​Membrii echipei medicale care tratează pacientul român au precizat că, după internarea și evaluarea pacientului, au fost întreprinse toate procedurile specifice bolnavilor arși grav. Pacientul este în continuare în stare gravă”, se arată în comunicatul de presă.

În cursul zilei de 17 noiembrie a.c. va fi efectuată o examinare specifică (scaner) pentru a se cunoaște cu exactitate profunzimea arsurilor.Echipa medicală a prezentat soției pacientului, în cadrul unei convorbiri telefonice, starea acestuua, elemente relevante privind rezultatul evaluării medicale și tratamentul aplicat în ultimele 24 de ore. Totodată, a fost stabilită și modalitatea de dialog direct, telefonic, cu familia bolnavului, ori de câte ori este nevoie.

Medicul Ioan Cătălin Denciu a suferit arsuri grave după ce a încercat să salveze bolnavii de la Spitalul din Piatra Neamț, a cărui secție de terapie intensivă a fost cuprinsă de flăcări pe 14 noiembrie.

Sursa foto: Captură video/ Facebook Ziar Piatra Neamț

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri