MedLife continuă să sprijine autoritățile în lupta cu pandemia de COVID-19 și anunță faptul că pune la dispoziția Ministerului Sănătății în calitate de unitate suport COVID spitalul MedLife Genesys din Arad, cea mai mare unitate medicală a grupului din Vestul țării. Este al doilea spital privat din România care se alătură sistemului medical public, urmând să fie reconfigurat pentru a trata cazurile medii și grave, care necesită internare la terapie intensivă.

“Venim în sprijinul autorităților statului pentru a lupta împreună împotriva pandemiei de COVID-19 și punem la dispoziție întreaga unitate spitalicească ce include 20 de paturi cu prize de oxigen și 4 paturi ATI, asigurând spațiul, personalul medical, aparatura medicală de ultimă generație și logistica necesară desfășurării activității de tip suport în această perioadă. Toată activitatea obișnuită a spitalului de până acum se va opri, nu se vor mai efectua nașteri și nici alte tipuri de operații, cât timp acesta va fi parte din circuitul de spitale suport COVID”, a declarat Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group.

Adițional pacienților COVID, MedLife vine și în sprijinul pacienților cronici, cu alte patologii. Astfel, unitatea MedLife Genesys din Arad a configurat zona de clinică astfel încât activitatea din cabinetele de specialitate pentru monitorizarea pacienților cu alte boli, cât și activitatea din laborator să nu se intersecteze cu circuitele pentru spital.

“Vor fi luate toate măsurile necesare pentru a ne desfășura în continuare activitatea medicală în condiții de maximă siguranță și securitate, atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți. Ca și până acum, vor fi respectate cu strictețe normele de siguranță impuse, personalul medical din ambulator și spital va fi testat periodic, pentru a ne asigura că aceștia sunt bine și pot interacționa în condiții de maximă siguranță cu pacienții. Mai mult decât atât, vom spori activitatea pentru consultațiile online, astfel încât pacienții să poată beneficia de tot suportul medicilor în toată această perioadă critică”, a declarat Adrian Jivan, Manager MedLife Genesys Arad.

Încă de la începutul pandemiei, s-au creat circuite dedicate pentru a prelua în siguranță pacienții cu nevoi speciale: pacienți oncologici; gravide; pacienți cu patologie cardiacă, diabet și nu numai, și, totodată, s-au întărit echipele de chirurgie pentru a prelua în cel mai scurt timp pacienții care au nevoie de operații chirurgicale. Mai mult decât atât, s-au dezvoltat programe de screening pentru pacienții care au trecut prin infecția cu noul coronavirus.

În paralel, s-au făcut toate demersurile pentru a veni în sprijinul autorităților. În acest sens, s-au dezvoltat în timp record patru laboratoare COVID în zone care au avut reală nevoie de creșterea capacității de testare: București; Timisoara, Cluj și Sfântu Gheorghe, acesta din urma ajutând la creșterea capacității de testare în Județul Covasna. Au fost demarate o serie de programe sociale care au venit să sprijine diverse categorii cheie: programul de testare pentru HoReCa, programul de testare pentru învățători, programul de donare de plasma ș.a.

Totodată, MedLife a demarat o serie de studii de piață cu privire la imunizarea populației, secvențierea genomului și evoluția anticorpilor, finanțate în totalitate din resurse proprii și care au fost puse la dispoziția autorităților pentru a-i sprijini în managementul decizional al acestei pandemii.

Demersurile vor continua în același ritm.

Avem în plan să investim resurse importante pentru proiecte dedicate reabilitării pacienților post COVID, să creștem capacitatea de testare COVID prin deschiderea a noi laboratoare, să continuăm demersurile de cercetare și să dezvoltăm programele de screening pentru pacienți cu o atenție sporită în zona de digitalizare și medicină personalizată.

Mihai Marcu, CEO și Președinte MedLife Group

Sursa foto: MedLife

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri