18 Noiembrie 2020

Iași: Unul dintre pacienții transferați de la Spitalul din Piatra Neamț a decedat



Unul dintre cei şase pacienţi transferaţi de la Spitalul Judeţean Neamţ la spitalul mobil din Leţcani a murit în cursul acestei zile, a declarat dr. Florin Roşu, şeful secţiei de terapie intensivă a unităţii sanitare mobile.

Potrivit sursei citate este vorba de o femeie în vârstă de 76 de ani, care avea comorbidităţi şi respira cu ajutorul aparatelor.

"Celelalte cinci persoane care au fost transferate la spitalul mobil de la Leţcani sunt în continuare în stare gravă dar stabilă. Doi dintre ei sunt intubaţi, ceilalţi trei sunt ventilaţi non-invaziv", a declarat dr. Florin Roşu, preluat de Agerpres.

Cele şase persoane au fost transferate în cursul serii de sâmbătă după ce un salon de la Spitalul Judeţean Piatra Neamţ a fost incendiat. În incendiu şi-au pierdut viaţa 10 pacienţi, alţi şase au fost transferaţi la Leţcani.

De asemenea, în incendiu au fost răniţi un medic şi o asistentă care au încercat salveze pacienţii din flăcări. Medicul a fost transportat în stare gravă la un spital din Belgia.



Citeste si