Medicul Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, a declarat că vaccinul nu conține urme de virus COVID, ci este o ”rețetă” împotriva acestuia.

”Vaccinul conține urme de SARS Cov 2. Este vorba despre o rețetă împotriva acestuia, care poate oferi imunitate pe termen lung”, a comentat dr. Gheorghiță.

De asemenea, acesta a precizat că vaccinarea va avea loc în containere mobile, pentru care încă se caută spații. Centrele de vaccinare for fi organizate la nivelul spitalelor, pentru personalul medical, și vor fi înființate centre de vaccinare fixe și mobile, pentru a ajunge și în zonele rurale și la persoanele cu dizabilități.

Institutul Cantacuzino va fi cel în care dozele vor fi depozitate.

”Principalul centru de stocare în România va fi Institutul Cantacuzino. Vor exista încă 6 centre regionale, în 6 spitale militare care vor fi prevăzute – și există aparatura de care vă spun – cu aceste congelatoare de minus 80 de grade care au capacitate de stocare a unui număr mare de doze”, a explicat dr. Gheorghiță.

Vaccinare, cu programare

Dr. Gheorghiță a mărturisit că vaccinarea se va face pe baza unor programări, deoarece vaccinurile rezistă doar 4-5 zile după ce sunt scoase din congelatoarele speciale. Va exista o evidență a programărilor.

În plus, acesta a adăugat că în campania de informare a populaţiei vor fi angrenaţi atât specialişti în domeniul medical, asociaţii profesionale şi asociaţii ale pacienţilor, dar şi lideri de opinie din mediul cultural sau artistic, atâta vreme cât vor dori să facă parte din această activitate de comunicare, scrie Agerpres.

El a anunţat că există deja un expert în comunicare care va coordona informarea populaţiei, iar comunicarea se va face prin mai multe mijloace.

"Va exista o platformă comună în care fiecare persoană poate să găsească cele mai importante informaţii despre vaccinare şi despre tipurile de vaccinuri. De asemenea, pe lângă această platformă vor exista o serie de comunicatori, care sunt experţi în domeniul medical, asociaţii profesionale, inclusiv asociaţii de pacienţi, la care vor adera şi experţi din alte domenii şi lideri de opinie din alte domenii - mediul cultural, artistic, atâta timp cât doresc să facă parte din această activitate de informare", a spus medicul Valeriu Gheorghiţă.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri