Pacienţii cu COVID-19 din judeţul Sibiu ar mai putea beneficia de 4 paturi în plus de Terapie Intensivă, în două spitale publice, Spitalul General C.F. şi Spitalul Orăşenesc Agnita, dacă aici ar exista personal specializat pentru ATI, au precizat pentru Agerpres, managerii celor două unităţi spitaliceşti.

În Spitalul General C.F. din municipiul Sibiu sunt internaţi doar pacienţi cu COVID-19. Aici este un salon cu două paturi de ATI, staţie nouă de oxigen importată din Italia, dar nu există niciun medic sau asistentă medicală de Terapie Intensivă. În cele două paturi din salonul pe care scrie ATI, sunt spitalizaţi pacienţi cu COVID-19, care beneficiază de tratament şi ventilaţie non-invazivă high flow.

Întrebat de jurnalist dacă poate asigura tratament de terapie intensivă în salonul cu cele două paturi ATI, pentru pacienţii COVID-19, directorul Spitalului General C.F., Horaţiu Cojocaru a răspuns: "Nu, decât în măsura în care există personal pe ATI, specializat pe Terapie Intensivă."

Aceeaşi situaţie este şi în oraşul Agnita, unde există spital cu 42 de paturi, din care 2 sunt de ATI, însă nu se face Terapie Intensivă, din lipsă de personal specializat. La Agnita există un singur medic care ar putea avea grijă de pacienţii COVID-19, care este bolnav. Pentru a asigura tratamentul şi supravegherea pacienţilor cu COVID-19, spitalizaţi la Agnita, fac naveta zilnic trei medici din două spitale din municipiul Sibiu, doi de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi unul de la Spitalul de Pneumoftizologie.

"Să vorbim de Terapie Intensivă, nu pot să asigur, chiar dacă ele (paturile n.r.) sunt acolo. Avem un ventilator. (...) Nu este o Terapie Intensivă cu caracter permanent", a explicat directorul Spitalului Orăşenesc Agnita, Nicolae Prişcă.

Potrivit directorului spitalului din Agnita, aici există o staţie de oxigen, dar care nu face faţă cererii de oxigen pentru pacienţii COVID-19, aşa că se suplimentează cantitatea de oxigen cu tuburi de oxigen.

În judeţul Sibiu sunt ocupate toate cele 24 de paturi ATI pentru pacienţii adulţi cu COVID-19. În spitalele din judeţul Sibiu sunt internaţi marţi, 473 de pacienţi cu COVID-19. În ultimele 24 de ore, în judeţul Sibiu au fost confirmate pozitiv un număr total de 82 de persoane şi alte 7 au decedat, potrivit datelor comunicate marţi de Prefectură.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri