În Regatul Unit va începe vaccinarea împotriva COVID-19 după ce Agenţia de Reglementare a Medicamentelor şi Asistenţei Medicale (Medicines and Healthcare products Regulatory Agency - MHRA) din această ţară a aprobat pentru utilizare vaccinul produs de Pfizer şi BioNTech. Îți prezentăm în acest material care sunt principalele lucruri pe care trebuie să le știi despre acest vaccin

Vaccinul, administrat în două doze, a început să fie transportat către Regatul Unit, primele persoane care urmează să fie vaccinate fiind rezidenţii din căminele de bătrâni şi îngrijitorii lor, relatează agenţia DPA.

Acest vaccin, care conform testelor clinice are o eficacitate de 95% în primele patru săptămâni după administrarea primei doze, este de asemenea primul autorizat care foloseşte tehnologia ARN mesager. Aceasta se sprijină pe codul genetic al virusului SARS-CoV-2 pentru a antrena sistemul imunitar al organismului să creeze anticorpi împotriva lui, conform Agerpres.ro.

Vaccinul Pfizer-BioNTec implică însă restricţii şi măsuri severe de transport şi stocare. După ce sunt condiţionate la linia de producţia a Pfizer din Belgia, vaccinurile sunt plasate în cutii cu temperatură controlată, fiecare cu o capacitate între 1.000 şi 5.000 de doze, şi transportate cu camioane sau avioane.

Cutiile sunt prevăzute cu un termometru care arată temperatura ce trebuie menţinută la aproximativ -70 de grade Celsius pentru ca vaccinul să-şi păstreze eficacitatea optimă. După sosirea la centrul de vaccinare, fiecare fiolă este diluată cu soluţie salină.

Potrivit companiilor Pfizer şi BioNTec, peste 900 de persoane au lucrat la acest vaccin şi au fost testate peste 20 de mutaţii ale noului coronavirus, iar vaccinul a reuşit să le neutralizeze cu succes. Prin urmare, cele două companii farmaceutice, americană şi germană, sunt încrezătoare că acesta va oferi protecţie pentru mutaţiile virusului SARS-CoV-2 care există până acum şi pentru cele care ar putea să apară în următoarele 12 luni.

Totuşi, nu este cunoscută durata protecţiei oferite de vaccinarea împotriva acestui virus, pentru determinarea acesteia voluntarii participanţi la testele clinice urmând să fie monitorizaţi şi în lunile următoare.

De asemenea, în următoarele trei până la şase luni va continua evaluarea asupra capacităţii vaccinului Pfizer-BioNTec de a preveni transmiterea virusului de la o persoană la alta.

Sursa foto: Ascannio / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri