Conform Agerpres, procurorii DNA - Serviciul Teritorial Braşov efectuează joi percheziţii domiciliare în 22 de locaţii situate pe raza judeţelor Braşov, Harghita şi Iaşi, din care patru sunt instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

Potrivit unor surse judiciare, sunt efectuate percheziţii la trei spitale COVID - Spitalul Clinic de Neurologie şi Psihiatrie Braşov, Spitalul Municipal Odorhei, Spitalul de Boli Infecţioase.

De asemenea, sunt efectuate percheziţii şi la sediul Biroului de Operaţiuni Speciale din Braşov.

Conform unui comunicat al DNA, acţiunea are loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi asimilate celor de corupţie, săvârşite în perioada decembrie 2019 - până în prezent.

În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Direcţiei Generale Anticorupţie şi a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri