La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința din 4 decembrie Hotărârea Guvernului pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții „construirea unui centru de arşi şi reorganizarea fluxurilor medicale ale spitalului pentru o mai bună poziţionare şi conectare a Departamentelor Urgenţă, ATI şi chirurgie pentru Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, București.

Actul normativ aprobă indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui centru de arşi în cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, dar şi reorganizarea fluxurilor medicale a Departamentelor Urgenţă, ATI şi chirurgie.

Centrul de arși va fi construit pe o suprafață de 2.400 mp și va cuprinde:

  • 8 săli de operații - din care 3 pentru chirurgie generala, una pentru microchirurgie, una pentru urgente si 3 pentru ortopedie
  • Stație de sterilizare
  • 36 de paturi ATI impartite intr-un nucleu de 6 paturi, doua nuclee de 8 paturi si 14 paturi de neonatologie
  • camere medici de garda
  • ambulatorii pentru chirurgie plastică
  • 2 săli de operații pentru centrul de arși
  • 10 paturi pacienți critici – mari arsi
  • 16 paturi TIIP mari arsi
  • 10 paturi microchirurgie și chirurgie reconstructivă.

“Această unitate face parte din cele 3 noi centre multifuncționale de arși care se vor construi la Timișoara, Târgu Mureș și București și care vor include pe lângă centrele de mari arși și secții ATI, blocuri operatorii și UPU sau conexiune cu UPU existent. Este vorba despre o investiție totală de peste 192 milioane de euro pentru toate 3 unitățile, în cadrul proiectului cu Banca Mondală. Am negociat anul acesta extiderea până în 2024 a acestui proiect cu Banca Mondială și obținerea unei finanțări suplimentare de 150 milioane de euro”, a declarat Nelu Tătaru, ministrul Sănătății.

Centrul de arși din cadrul Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” este o investiție de peste 77 milioane de euro.

Sursa foto: Spitalul Clinic de Urgenta pentru Copii "Grigore Alexandrescu"/Facebook

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri