26 Decembrie 2020

În cât timp de la vaccinare devenim imuni la Covid-19



O persoană vaccinată împotriva coronavirusului începe să dezvolte imunitate după aproximativ 14 zile de la momentul injectării primei doze, însă beneficiile maxime se obțin la 7 zile după administrarea celei de-a doua doze, potrivit dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare din România. Vaccinul împotriva Covid-19 se administrează în două doze la o distanță de aproximativ o lună.

„Din studiile efectuate, răspunsul imun începe să devină protector la circa 14 zile de la prima doză, însă beneficiile maxime se obțin la circa 7 zile după administrarea celei de-a doua doze”, a spus dr. Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid-19 din România, citat de Digi24.

Prima tranșă de vaccinuri Pfizer/BioNTech a ajuns în România vineri și conține 10.000 de doze care urmează să fie folosite pentru vaccinarea personalului medical. Urmează ca în zilele următoare și în ianuarie să ajungă și alte tranșe pentru vaccinarea persoanelor aflate în categoriile cu risc crescut la Covid-19.



Citeste si