Grupul farmaceutic britanic AstraZeneca a anunţat că a identificat, în urma unor cercetări suplimentare, "formula câştigătoare" pentru vaccinul său împotriva Covid-19, dezvoltat alături de Universitatea Oxford, vaccin asupra căruia urmează să se pronunţe peste câteva zile autoritatea britanică de reglementare a vaccinurilor, scrie Agerpres.

"Credem că am descoperit formula câştigătoare şi începem să ajungem la un nivel de eficacitate, care, după două doze, este la fel de ridicat ca al celorlalte (vaccinuri)", a declarat directorul general Pascal Soriot pentru publicaţia Sunday Times, asigurând că vaccinul său asigură "o protecţie de 100%" împotriva formelor severe de Covid-19.

În cadrul rezultatelor intermediare ale testelor clinice desfăşurate la scară largă în Regatul Unit şi în Brazilia, laboratorul britanic a anunţat în luna noiembrie că vaccinul său are o eficienţă medie de 70%, faţă de peste 90% pentru vaccinurile produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

În spatele acestor rezultate se află diferenţele mari dintre două protocoale de testare diferite: eficacitatea este de 90% pentru voluntarii care au primit mai întâi o jumătate de doză, apoi o doză completă o lună mai târziu, însă este de doar 62% pentru un alt grup vaccinat cu două doze complete.

Aceste rezultate au fost criticate pentru că injectarea unei jumătăţi de doză s-a produs dintr-o eroare, iar un grup relativ redus de voluntari a urmat acest protocol. Compania a anunţat apoi că vaccinul său necesită "studii suplimentare".

Vaccinul produs de Oxford/AstraZeneca este foarte aşteptat pentru că este relativ ieftin, prin comparaţie cu celelalte, şi nu are nevoie să fie păstrat la o temperatură atât de scăzută precum cel produs de Pfizer/BioNTech, de -70 grade Celsius. Acest lucru va face mai uşoară vaccinarea pe scară largă.

Prima ţară occidentală care a început vaccinarea cu dozele produse de Pfizer/BioNTech, Marea Britanie se bazează pe vaccinul produs de AstraZeneca şi pentru a pune capăt cazurilor de infectare cu noua tulpină de coronavirus ce au apărut pe teritoriul său.

Împotriva acestei mutaţii, "credem deocamdată că vaccinul ar trebui să-şi menţină eficienţa", a susţinut Pascal Soriot. "Însă nu putem să fim siguri până nu vom desfăşura teste suplimentare".

Guvernul britanic a anunţat miercuri că a transmis datele complete cu privire la vaccinul Oxford/AstraZeneca organismului naţional de reglementare a vaccinurilor, MHRA. Conform presei britanice, acesta din urmă se va pronunţa în zilele următoare dacă va da undă verde pentru a începe inoculările cu acest nou vaccin începând din 4 ianuarie.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri