2 Ianuarie 2021

Șeful BioNTech avertizează că ar putea exista întârzieri în livrarea vaccinului



Compania farmaceutică germană BioNTech caută soluţii împreună cu partenerul ei american Pfizer pentru sporirea producţiei vaccinului lor împotriva COVID-19, dar avertizează că ar putea exista sincope în aprovizionare până când vor fi autorizate şi alte vaccinuri, relatează Digi24.

Întârzierile în distribuţia vaccinului au provocat consternare în Germania, unde mai multe regiuni au fost nevoite să suspende vaccinarea la câteva zile după lansare.

Vaccinul Pfizer-BioNTech este deocamdată singurul vaccin împotriva COVID-19 autorizat în Uniunea Europeană, dar autorizarea sa relativ târzie de către agenţia specializată a UE şi cantitatea de vaccin comandată de Comisia Europeană - care şi-a asumat încheierea contractelor cu producătorii de vaccinuri în numele statelor membre - conduc la un ritm lent de aprovizionare.

„În acest moment lucrurile nu arată bine - apare o lacună pentru că nu sunt alte vaccinuri aprobate şi noi trebuie să umplem golul cu vaccinul nostru”, a explicat pentru Der Spiegel directorul general al BioNTech, Ugur Sahin. Acesta, împreună cu soţia sa Oezlem Tuereci, director medical al societăţii, au fondat această companie, intrată în parteneriat cu societatea farmaceutică americană Pfizer, pentru producerea vaccinului împotriva COVID-19.

Responsabilii BioNTech critică, pe de altă parte, decizia Comisiei Europene de a încheia contracte cu o serie de companii farmaceutice în speranţa că vor fi aprobate rapid vaccinurile acestora, ceea ce nu s-a întâmplat.

„S-a presupus că multe alte companii vor veni cu vaccinul. Aparent aceasta a fost impresia, că vom avea destule, că nu va fi atât de rău şi că avem controlul. Acest lucru m-a surprins”, a spus Sahin.



Citeste si