Definițiile de caz pentru noul coronavirus au fost actualizate de către Institutul Național de Sănătate Publică, noua formă venind cu schimbări importante în ceea ce privește testarea.

Testele rapide pe bază de antigen sunt introduse ca metodă de diagnosticare a COVID-19, pentru anumite categorii, iar conform noului document ”testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile”. Această abordare este menită să crească numărul testelor.

Astfel, testele rapide făcute în spitale sunt recunoscute oficial pentru diagnosticarea infectării cu COVID-19.

Noile definiții de caz pentru SARS-CoV-2

Criterii clinice

Orice persoană care prezintă cel puțin unul din următoarele semne și simptome
- tuse
- febră
- scurtarea respirației
- debut brusc al anosmiei, ageuziei sau disgeuziei

Criterii de diagnostic imagistic

  • Evidențe radiologice de leziuni compatibile cu COVID-19

Criterii de laborator

  • Detecția acidului nucleic sau a antigenului SARS-CoV-2 într-o probă biologică2

Criterii epidemiologice

Cel puțin unul dintre următoarele:
- contact direct cu un caz confirmat cu COVID-19 în perioada de 14 zile anterioară datei debutului;
- rezident sau personal al unei instituții pentru îngrijirea persoanelor vulnerabile în perioada de 14 zile anterioară datei debutului, instituție în care transmiterea SARS-CoV-2 a fost confirmată

Clasificarea cazurilor
A. Caz posibil
Orice persoană care întrunește criteriile clinice
B. Caz probabil
Orice persoană care întrunește criteriile clinice și care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat
SAU
Orice persoană care întrunește criteriile de diagnostic imagistic
C. Caz confirmat
Orice persoană care întrunește criteriile de laborator

Puteți parcurge întreg documentul referitor la definițiile de caz în fereastra de mai jos

Definitii de Caz Si Recomandari de Prioritizare a Testarii Pentru COVID-19_Actualizare 04.01.2021 by Armand Iliescu on Scribd

Sursa foto: M.Moira / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri