10 Ianuarie 2021

STUDIU: Simptomele infectării cu COVID pot rezista până la 6 luni



Un studiu publicat în jurnalul medical The Lancet arată că simptomele COVID-19 ar putea dura până la 6 luni. Studiul a avut în vedere primele persoane care s-au infectat cu COVID și au fost internate, scrie CNBC.

Studiul a avut în vedere 1.733 de oameni, spitalizați în Wuhan, China, oameni care au fost printre primii diagnosticați (din ianuarie până în mai). Mulți dintre ei au fost spitalizați înainte ca boala să capete o denumire.

Aproximativ trei sferturi dintre pacienți au raportat simptome ale bolii chiar și la 6 luni de la infectare. 36% dintre ei încă manifestau oboseală și o slăbiciune asupra mușchilor, 23% acuzau anxietate sau depresie, iar 26% au menționat că au probleme cu somnul.

”Analiza noastră a arătat că cei mai mulți dintre pacienții infectați la începutul pandemiei continuă să experimenteze diferite simptome ale bolii”, a precizat Dr. Bin Cao, unul dintre autorii studiului și vice-director al Centrului pentru Boli Respiratorii din cadrul Spitalului din Beijing (parteneriat între China și Japonia).

Acesta a fost un studiu bazat pe observații, studiu care a legat în mod direct simptomele de infecția cu COVID. Pentru a dovedi această conectivitate, studiul trebuie să compare pacienții cu COVID cu cei care au fost internați pentru boli similare (pneumonii, spre exemplu).

Studiul mai arată și că cei cărora plămânii le-au fost afectați au probleme de respirație și în prezent. Mai mult de jumătate dintre cei care au necesitat conectarea la un ventilator au experimentat reducerea cantității de oxigen din plămâni în sânge.

”Pentru că ne confruntăm cu o boală relativ nouă, încercăm să îi găsim caracteristicile și să le înțelegem. Studiul ar putea ajuta la tratarea pacienților după externarea acestora”, a conchis dr. Cao.



Citeste si