11 Ianuarie 2021

UPDATE: Prima tranșă de vaccin Moderna ajunge în România miercuri



Moderna va începe livrarea dozelor de vaccin astăzi, 11 ianuarie, către statele membre UE și SEE (Norvegia și Islanda).

UPDATE: Vaccinul anti-COVID-19 al companiei Moderna va ajunge în România miercuri, 13 ianuarie, conform informațiilot oferite de medicul militare Valeriu Gheorghița, coordonatorul campaniei de vaccinare în România. Acesta a precizat că prima tranșă va fi una simbolică de sub 15.000 de doze.

Toate livrările de vaccin COVID-19 produs de Moderna vor fi realizate de către compania Kuehne + Nagel, unul dintre liderii mondiali în domeniul logistic și vor proveni din centrul farmaceutic centralizat deținut în Europa. Transporturile vor ajunge în centrele naționale de stocare și distribuție ale statelor, urmând ca acestea să asigure transportul dozelor pe teritoriul țării.

„Aceasta este o etapă cu adevărat importantă și suntem mândri de rolul pe care vaccinul Moderna îl va avea în combaterea acestei pandemii în Europa. Distribuția pe întreg teritoriul Uniunii Europene reprezintă una dintre cele mai mari realizări logistice cu care s-a confruntat Moderna de la lansarea acestei platforme în urmă cu zece ani. Privesc cu admirație către echipa dedicată care ne-a adus aici și sunt recunoscător tuturor partenerilor, furnizorilor și Comisiei Europene pentru ajutorul și sprijinul acordat în tot acest timp”, a declarat Dan Staner, vicepreședinte și șef pe regiunea EMEA la Moderna.

Pe 18 decembrie, Comisia Europeană a înaintat cererea pentru 80 milioane de doze de vaccin, ajungând la un total de 160 milioane de doze. Pe 6 ianuarie, în baza recomandării Agenției Europene a Medicamentului, vaccinul Moderna a fost autorizat pentru imunizarea împotriva COVID-19 a tuturor persoanelor de peste 18 ani. Moderna a mai fost autorizat în SUA, Canada, Israel și Marea Britanie.

Mai mult, Moderna a lansat astăzi o actualizare privind strategia de business, înainte de ediția cu numărul 39 a Conferinței Anuale J.P. Morgan în domeniul sănătății.



Citeste si