După luni bune de luptă cu COVID-19, pe 14 decembrie a început vaccinarea în prima țară din lume: Canada. De atunci și până acum, încă 49 de țări, inclusiv România, au început să administreze serul împotriva coronavirusului.

Până la momentul publicării acestui articol, în lume s-au vaccinat peste 24 de milioane de persoane, China și Statele Unite fiind pe primele două locuri cu 9 milioane, respectiv 6.7 milioane de doze de vaccin administrate. Totuși, un factor mai relevant care ne arată cât de bine decurge procesul de vaccinare este procentul populației vaccinate. În această situație, pe primul loc se află Israelul, care a reușit să vaccineze 20,93% din populația sa, urmat de Emiratele Arabe Unite, țară în care s-a vaccinat 11,8% din populație.

România se află în etapa 1, etapă în care este vaccinat personalul medical. Pe plan local, doar 0,56% dintre români s-au vaccinat, adică aproximativ 108,000 de persoane.

Harta este interactivă și poate fi mărită.

Cele mai puține vaccinuri au fost făcute în Guinea, acolo unde doar 25 de persoane au fost inoculate cu un ser care le va proteja împotriva COVID-19. După țara africană se află Luxemburg, unde până la 30 decembrie, data ultimelor informații publicate, s-au vaccinat doar 1200 de persoane, adică 0,19% din populația țării.

În ceea ce privește rata de vaccinare, România se află la jumătatea clasamentului, cu doar 0,56% de persoane vaccinate până la 10 ianuarie. Ne aflăm în jumătatea de sus a clasamentului în ceea ce privește numărul de persoane vaccinate, cu 108,294 de doze administrate.

Conform unui sondaj Avangarde realizat în perioada 10-20 decembrie, sondaj la care au răspuns 900 de persoane și care are o marjă de eroare de 3,2%, doar 30% dintre români s-ar vaccina. Alt studiu care arată dorința de vaccinare și care a fost realizat în perioada martie-noiembrie și la care au răspuns 20.000 de persoane din peste 28 de țări, 6 din 10 români s-ar vaccina, în timp ce la nivel global s-ar vaccina 72% de persoane.

Potrivit unui barometru realizat de IMAS la comanda Europa FM și publicat la finalul lunii decembrie, 34,7% dintre români s-ar vaccina indiferent de situație, în timp ce 13,3% spun că s-ar vaccina doar dacă vaccinul ar fi gratis.

Până acum, conform unui raport publicat de Centrul pentru Control al Bolilor (CDC) din SUA, doar 0,01% din persoanele vaccinate au manifestat reacții alergice severe.

Vaccinurile aprobate și folosite în lume sunt:

  • Pfizer
  • Moderna
  • Sputnik V
  • AstraZeneca
  • CanSinoBio
  • EpiVacCoorona
  • BBIBP-CorV
  • CoronaVac
  • Covaxin

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri