Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andreea Moldovan a declarat că, potrivit studiilor realizate până în prezent, imunitatea dată de vaccinul împotriva COVID este asemănătoare cu cea care apare după boală şi a afirmat că "este nevoie de protecţia împotriva acestui virus".

"Studiile pe care le avem de eficienţă a vaccinului şi de testare a cantităţii de anticorpi care se formează după vaccinare şi mai ales de persistenţa lor în timp sunt oarecum tinere, pentru că nu avem de mult timp vaccinul în uz, drept pentru care şi perioada de supraveghere după vaccin nu este extrem de îndelungată, putem spune, cu ceea ce avem la îndemână în momentul actual, că imunitatea post vaccin este asemănătoare cu cea care apare după boală", a spus secretarul de stat, în cadrul unei dezbateri organizată de Colegiul Medicilor România şi TVR.

Andreea Moldovan a afirmat că aproximativ 80% dintre persoanele care trec prin boală au dezvoltat anticorpi care persistă o durată variabilă de timp.

"Avem nevoie de protecţia împotriva acestui virus pentru că trebuie cumva să ieşim din această pandemie. Ieşirea din pandemie se poate face prin două modalităţi: trecând prin boală, ceea ce nu este de dorit, pentru că, să nu uităm, COVID este o boală cu o evoluţie imprevizibilă şi parşivă, fie vaccinându-ne. Cei care trec prin boală dezvoltă anticorpi neutralizanţi. O mare proporţie a celor care au trecut prin boală, undeva în jur de 80%, au dezvoltat aceşti anticorpi care persistă o durată variabilă de timp. (...) Aceşti anticorpi care apar după boală pot să persiste o perioadă variabilă de timp undeva în jur de 7-9 luni", a susţinut secretarul de stat, citată de Agerpres.

Preşedintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu, a afirmat că niciun studiu în medicină nu poate să includă toate sub-populaţiile.

"Niciun studiu, vorbim în general în medicină, nu poate să includă toate sub-populaţiile. Vom avea pacienţi cu boli hematologice, cu boli oncologice, boli reumatologice sau autoimune, endocrine sau femei gravide care nu sunt incluse în aceste studii. Pentru aceasta avem nevoie de opinia unor experţi", a spus Daniel Coriu.

Întrebată dacă pacienţi cu afecţiuni pulmonare mai grave sau mai puţin grave se pot vaccina, managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, a răspuns: "Da, chiar au recomandare de vaccinare, cu menţiunea că este extrem de important ca tratamentul cronic indicat de medicul pneumolog să fie urmat cu stricteţe şi să nu fie într-un puseu acut de boală".

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri