Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), prin intermediul programelor UNITAID şi FIND, a anunţat vineri un acord care va reduce la jumătate preţul testelor COVID-19 pentru cele 250 de milioane de astfel de teste destinate ţările în dezvoltare şi care vor fi produse în 2021.

Graţie acestui acord, preţul unui test se va reduce de la 5 la 2 dolari şi jumătate şi se va reuşi acoperirea a 50 % din nevoile ţărilor cele mai vulnerabile, potrivit Agerpres.

În aceste ţări se observă, nu doar o lipsă de teste pentru detectarea COVID-19, ci şi a laboratoarelor unde acestea trebuie procesate.

De asemenea, o bună parte din populaţiile acestor ţări locuiesc departe de centrele medicale şi au nevoie de resurse rapide pentru detectarea virusului SARS-CoV-2 şi să evite călătoriile nenecesare.

Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, este nevoie de aproximativ 500 de milioane de teste de diagnosticare pentru a acoperi nevoile ţărilor în dezvoltare în anul 2021, dintre care 75 % ar trebui alocate centrelor izolate.

În timp ce în ţările dezvoltate numărul testelor zilnice la fiecare 100.000 de persoane se ridică la 252, în ţările cu venituri mici numărul unor astfel de teste este de zece ori mai scăzut, cu doar 24 de teste la 100.000 de persoane, notează OMS.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri