Rețeaua de sănătate Regina Maria inițiază primul studiu care evaluează răspunsul imun al organismului la vaccinarea împotriva COVID-19. La începutul acestui an, au fost aprobate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) vaccinuri care și-au dovedit eficiența și siguranța împotriva COVID-19, iar campania de vaccinare a început cu succes și în România. În continuare este important de urmărit cât de protejată este populația vaccinată din România împotriva infectării cu SARS-CoV-2. Regina Maria, beneficiind de suportul științific al Prof. Univ. Dr. Victoria Aramă, își propune să evalueze dinamica anticorpilor post vaccinare.

Campania de vaccinare din România decurge bine, cu peste 500.000 de persoane vaccinate până în acest moment. România se situează în Top 6 din Europa în ceea ce privește media vaccinurilor zilnice. Un procent de aproximativ 2,5% din populația ce necesită vaccinare a fost deja vaccinată, iar estimările arată faptul că 10,4 milioane de români se vor putea vaccina până la finalul lunii noiembrie.

Care sunt pașii studiului

Regina Maria va testa, într-o primă etapă a studiului, un eșantion de 300 de angajați care au fost deja vaccinați anti COVID-19. Măsurarea titrului de anticorpi se va realiza la o săptămână de la a doua doză de vaccin și se va repeta la un interval de 3, respectiv 6 luni, un calendar aplicat și în procesul de testare a eficienței vaccinului în studiile clinice. Pentru a urmări evoluția post-vaccinare, se va măsura nivelul anticorpilor anti SARS-CoV-2 cu ajutorul uneia dintre cele mai avansate și performante metode de testare imunologică.

„În prezent, testarea imunologică prin electrochemiluminiscență este cea mai avansată tehnologie în materie de teste imunologice, o tehnologie ultra-sensibilă și fiabilă. Cu ajutorul acestei metode, pot fi detectați cu cea mai mare acuratețe anticorpii specifici anti S SARS-CoV-2. Sensibilitatea acestei metode de testare este de peste 97%, iar specificitatea de 98%, fără a exista interferențe cu alte tipuri de coronavirus. La final, ne dorim să venim cu un aport de date care să evidențieze în dinamică evoluția titrului de anticorpi obținuți în urma vaccinării împotriva COVID-19”, declară Dr. Andreea Alexandru, medic primar medicină de laborator, director medical Divizia Laboratoare Clinice Regina Maria.

Sursa Foto: Regina Maria

Care este obiectivul studiului

Studiul va permite analizarea în dinamică a evoluției nivelului de anticorpi obținuți post vaccinare. Acest demers vine în completarea studiului realizat anul trecut de Rețeaua de sănătate Regina Maria, în care a fost investigat răspunsul imun al pacienților infectați cu noul coronavirus.

Studiul desfășurat în perioada august – septembrie 2020 de Rețeaua de sănătate furniza date importante despre modul în care forma de boală sau vârsta pacienților care au trecut prin COVID-19 influențează dezvoltarea unui răspuns imun detectabil. Rezultatele au indicat faptul că 79% dintre persoanele infectate au prezentat anticorpi detectabili la momentul testării.

Rețeaua de sănătate Regina Maria deține trei spitale cu acreditări internaționale. Compania a dezvoltat și pachete medicale pentru IMM și persoane fizice, gestionând în prezent un portofoliu de peste 630.000 de abonamente. Regina Maria a preluat peste 30 de alți jucători de pe piață, având prezență în 20 de județe și acoperire națională prin intermediul celor 310 clinici partenere. Compania reunește peste 6.500 de angajați și colaboratori și oferă servicii de spitalizare și chirurgie, maternitate, policlinică, imagistică, laborator și stocare de celule stem, unui număr de peste 4.2 milioane de pacienți. În timpul pandemiei COVID-19, Regina Maria a implicat în testare 6 laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de 3.400 teste RT-PCR/zi și procesând până acum 420.000 de teste la nivel național.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri