Starea pacienților este în curs de actualizare în funcție de investigațiile aflate în derulare în fiecare spital în care au fost transferați pacienții. În plus, în funcție de rezultatele investigațiilor atunci când este necesar pacienții pot fi transferați între unitățile sanitare din București. Iată care este starea celor transferați până la acest moment.

Pacienții transferați sunt, în principiu, pacienți COVID, care au nevoie de oxigen, după cum urmează:

  • 11 pacienți la Spitalul Clinic de Urgență „Sf. Ioan” din București: toți pacienții sunt stabili, dependenți de oxigen pe mască.
  • 5 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență din București: un pacient intubat de la intoxicație cu fum, ceilalți patru sunt stabili.
  • 6 pacienți la Spitalul Universitar de Urgență „Elias”: toți sunt cu oxigen pe mască, stabili.
  • 4 pacienți la Spitalul de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș”: un pacient este la ATI, cu oxigen pe mască. Spitalul așteaptă încă doi pacienți de la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”. Cel de-al treilea pacient transferat la Bagdasar a fost relocat în Spitalul Monza.
  • 5 pacienți la Sf. Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”: patru pacienți în ATI cu oxigen pe mască și unul pe CPAP.
  • 4 pacienți la Spitalul Militar Central: doi pacienți stabili la ROL 2, un pacient intubat ATI în spital, iar un pacient este stabil in ATI.
  • 3 pacienți la Spitalul „Witting”: trei pacienți stabili conștienți, cel de - al patrulea a fost transferat la Spitalul Militar Central.
  • 4 pacienți la Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”: doi pacienți sunt în ATI cu oxigen pe mască.
  • 1 pacient la Spitalul MAI „Dimitrie Gerota”: un pacient intubat.
  • 7 pacienți la Spitalul de Urgență Floreasca: 6 pacienți sunt stabili, iar un pacient a decedat (este cel care a avut nevoie de resuscitare - a patra victimă).

Datele sunt în dinamică și vor fi actualizate de către autorități.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri