Pavilionul de la Institutul "Matei Balş" în care a izbucnit incendiul soldat cu cinci morți avea aviz din partea pompierilor, însă nu și autorizaţie, a declarat șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, scrie Hotnews.ro.

In urma unui control din noiembrie, ISU Bucureşti a stabilit clar lipsa autorizaţiei şi a fost dat un avertisment în acest sens.

"Dar, vreau să se înţeleagă încă un lucru: existenţa autorizaţiei, poate că chiar şi dacă era autorizat nu împiedica apariţia acestei tragedii", a susținut Raed Arafat.

Avizul este documentul emis de ISU pe un proiect, iar autorizaţia, pentru a fi emisă, necesită verificarea în teren a îndeplinirii măsurilor specificate în proiect, cum ar fi existenţa unor culoare de evacuare în caz de incendiu, a unor dotări cu sisteme de detecţie şi stingere.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri