Ministerul Sănătății a primit de la conducerea Institutului Național de Boli Infecțioase „Matei Balș”, confirmarea unui nou deces în rândul pacienților care primesc asistență medicală în cadrul acestei instituții.

Pacientul este un bărbat în vârstă de 87 ani, care a fost internat în pavilionul V al unității sanitare, la un etaj superior. Acesta a fost diagnosticat cu o formă severă de infecție cu SARS Cov-2 și prezenta multiple comorbidități.

Finalizarea anchetei medico-legale poate stabili cauzele decesului pacientului.

Incendiul de la "Matei Balş" a izbucnit vineri, în jurul orei 5:00, la parterul unui pavilion unde erau internaţi bolnavi cu COVID-19.

Sursa foto: Thaiview / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri