Deputatul PNL Nelu Tătaru, fost ministru al Sănătăţii, a declarat luni că o ordonanţă de urgenţă care prevede posibilitatea ca spitalele să facă reparaţii cu fonduri europene a fost elaborată în mandatul său, după tragedia de la Piatra Neamţ, şi se află în continuare la Guvern.

"După tragedia de la Piatra Neamţ, la nivelul Guvernului, s-a decis o serie de controale - care au fost coroborate între Ministerul Sănătăţii, Inspecţia sanitară de stat şi inspecţiile sanitare din DSP-uri, precum şi IGSU şi ISCIR - la toate secţiile de terapie intensivă, nu neapărat din spitalele COVID, ci şi din celelalte spitale, pentru a vedea realitatea, dotarea fiecărei secţii şi necesarul şi conformarea. În acest sens, s-a făcut un raport, care a apărut chiar pe 23 decembrie. După cum ştiţi, o ordonanţă de urgenţă a fost în primă lectură, care stipula că se pot accesa fonduri europene pentru a reface aceste instalaţii. Din informaţiile mele, că şi astăzi m-am informat, această ordonanţă de urgenţă se află în continuare pe masa iniţiatorilor - Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Fondurilor Europene - pentru avizare", a afirmat Tătaru la Parlament, conform Agerpres.

Întrebat dacă i-a predat ordonanţa actualului ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, Tătaru a spus: "Actele normative sunt la nivelul Guvernului şi sunt predate de la nivelul Guvernului. Deci, ordonanţa este a unui guvern, nu a unui minister. (...) Normal este ca noi să ne informăm, când preluăm un portofoliu, de toate probleme care sunt la nivelul Guvernului, să putem avea adoptarea la lucrurile care ne interesează".

El a susţinut că nu vrea să dea vina pe nimeni pentru această situaţie.

"Eu nu dau vina pe nimeni. La Ministerul Sănătăţii se află o ordonanţă, se află un raport, se află un plan de conformare", a adăugat Tătaru.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri