Preşedintele Societăţii Române de Anestezie şi Terapie Intensivă, Şerban Bubenek, a subliniat luni în cadrul unei dezbateri necesitatea înfiinţării unei direcţii de infrastructură tehnică formată din specialişti din mai multe domenii, care să controleze lucrările efectuate în spitale.

"Trebuie să avem un corp al specialiştilor, o direcţie de infrastructură tehnică populată cu ingineri din diverse specialităţi, cu arhitecţi, cu specialişti în electricitate, cu specialişti în climatizare şi ventilaţie şi aşa mai departe. În felul acesta, dacă ar exista un astfel de corp care dincolo de faptul că împreună cu noi ar putea să meargă mai departe şi să elaboreze un set de măsuri imediat în două săptămâni... Dânşii după aceea ar trebui să consulte în fiecare zi tot ce apare nou ca norme şi să le transpună în legislaţie şi să fie capabili să vină să controleze în spitale după ce o lucrare este aprobată şi plătită că este bine făcută. Lucrul acesta probabil că ne-ar scuti de foarte multe discuţii dacă lucrările au fost bine sau nu făcute, dacă lucrările respectă standarde sau nu", a afirmat medicul, conform Agerpres.

Totodată, el susţine că trebuie "îmbunătăţite" schemele de personal. "Nu putem continua aşa, pentru că nu avem nicio şansă", a spus Bubenek.

El a menţionat că marţi îi va adresa ministrului Sănătăţii, Vlad Voiculescu, trei memorii: unul privind modificarea ordinului în vigoare privind terapia intensivă, altul care priveşte "chestiuni" legate de funcţionarea transparentă a secţiilor de terapie intensivă, de finanţarea şi digitalizarea acestora, iar al treilea, care presupune "nişte cereri generale" în legătură cu reforma în sănătate.

Citeste si:
Vlad Voiculescu a fost ales președintele USR-PLUS București
Vlad Voiculescu a fost ales...
Sursa foto: Pexels.com

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri