Un procent de 17,8% din noile cazuri de COVID-19 în Italia sunt infectări cu varianta britanică a coronavirusului SARS-CoV-2, procent apropiat de cel întâlnit în restul Europei, unde această mutaţie ar putea deveni dominantă în lunile următoare, a anunţat vineri Ministerul italian al Sănătăţii, potrivit agenţiei EFE.

Această instituţie a realizat împreună cu alte organisme italiene o investigaţie în cadrul căreia personalul sanitar a selectat mostre de cazuri pozitive şi a secvenţiat genomul virusului. Au fost în total analizate 852 de mostre în 82 de laboratoare, din 16 regiuni şi provincii autonome ale Italiei.

Ministerul italian al Sănătăţii aminteşte că prevalenţa variantei britanice a coronavirusului este în Franţa de 20-25% şi de circa 20% în Germania, avertizând totodată că în Europa ''există o circulaţie intensă (a variantei britanice), care probabil va ajunge să devină cea mai frecventă în lunile următoare''.

Cercetarea va fi repetată în zilele următoare ''pentru a verifica viteza de răspândire a variantei'' coronavirusului descoperită în Marea Britanie la sfârşitul anului trecut.

Ministerul italian al Sănătăţii mai menţionează că ''virusul se află într-o mutaţie constantă şi au fost izolate sute de variante, dar majoritatea nu schimbă caracteristicile virusului'' şi susţine că vaccinurile anti-COVID-19 deja create ''continuă să fie eficiente inclusiv împotriva virusului care a suferit mutaţii''.

Potrivit experţilor, mutaţia britanică a coronavirusului nu este mai letală decât variantele cunoscute anterior. Dar ea este mai contagioasă, iar în Marea Britanie, unde a devenit varianta dominantă, a crescut indirect mortalitatea ca urmare a suprasolicitării sistemului sanitar în urma creşterii numărului cazurilor de COVID-19.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri