În vremuri de pandemie, Rețeaua de sănătate Regina Maria a investit aproape 300.000 de lei în servicii gratuite oferite cadrelor medicale și tuturor pacienților care depășesc faza acută a bolii, proiect ce va continua în cadrul Clinicii POST COVID. Acestei investiții i se adaugă peste 130.000 lei în servicii bonus, în trei pachete complexe ce completează gama de servicii post COVID.

Încă din luna mai 2020, Regina Maria a lansat Clinica POST COVID, proiect destinat monitorizării pacienților infectați și vindecați de SARS-CoV-2. De atunci, programul este gratuit pentru toate cadrele medicale și poate fi accesat în continuare pentru analize și investigații necesare. De asemenea, și persoanele vulnerabile, care nu pot accesa servicii medicale private, au șansa de a discuta cu un medic generalist, care să le analizeze cazul în mod gratuit, prin Pachetul Start, ce include și o serie de analize de laborator pentru evaluarea stării generale de sănătate.

Există cazuri de pacienți care se luptă cu o serie de simptome ce persistă în timp, cum ar fi oboseala marcantă, dureri musculare persistente, cefaleea sau senzația de lipsă de aer. Pacienții cu simptome persistente, după 4 săptămâni de boală, suferă de ceea ce specialiștii au denumit COVID de „lungă durată”.

Este important să înțelegem faptul că, după declararea vindecării, simptomatologia poate persista. Sunt pacienți care ne-au călcat pragul cu simptome ce au persistat până la câteva luni după depășirea bolii, simptome ce pot fi prevenite sau ținute sub control prin monitorizarea stării de sănătate.

Nirvana Georgescu, Quality and Patient Safety Director

Ce analize sunt recomandate pentru monitorizarea post-COVID

Există situații în care persoanele vindecate de COVID-19 necesită investigații complexe. Pentru aceștia, sunt disponibile trei pachete cu discount de până la 50%. Serviciile de monitorizare post COVID sunt incluse în peste 95% dintre abonamentele de sănătate ale Rețelei.

Pentru a intra în programul de monitorizare post COVID, pacienții care au medic curant în rețea și o trimitere pentru investigațiile și analizele necesare, se pot programa direct în clinicile Regina Maria dedicate pentru recoltarea analizelor și efectuarea investigațiilor. Pacienții care nu au un medic curant se pot programa la un consult pentru monitorizare post COVID pe site-ul Regina Maria, urmând a fi contactați de un operator din Call Center.

Monitorizarea pacienților poate consta în investigații imagistice – CT torace – și o serie de analize de sânge, ce vor fi recomandate de către medic.

La nivel național, Rețeaua de sănătate Regina Maria gestionează un portofoliu de peste 640.000 de abonamente medicale, județele cu cei mai mulți abonați fiind: București, Brașov, Timișoara, Cluj, Dolj, Iași, Mureș, Constanța și Bacău.

Portofoliul Regina Maria cuprinde peste 6.000 de companii, din industrii precum: IT & Telecom, auto, finanțe, asigurări, retail și FMCG, transport, servicii tehnice și administrative sau manufactură. În timpul pandemiei COVID-19, REGINA MARIA a implicat în testare șase laboratoare de biologie moleculară din Rețea, atingând o capacitate de prelucrare de 3.400 teste RT-PCR/zi și procesând până acum peste 420.000 de teste la nivel național.

Sursa foto: Regina Maria

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri