Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat că se va reuni pe 11 martie pentru a decide dacă aprobă folosirea în UE a vaccinului anti-COVID-19 al companiei Johnson & Johnson, informează Agerpres.

''Comitetul pentru produse medicamentoase de uz uman al EMA urmează să dea recomandarea sa pentru vaccinul COVID-19 al Janssen (filiala europeană a Johnson & Johnson) pe 11 martie'', în cadrul unei reuniuni speciale, a precizat agenţia europeană pe Twitter, citată de AFP.

Conform companiei Johnson & Johnson, vaccinul său anti-COVID-19 a avut o eficacitate globală de 66% în testele clinice efectuate pe trei continente afectate de diferitele variante ale coronavirusului SARS-CoV-2.

În testele clinice la care au participat circa 44.000 de voluntari, nivelul protecţiei împotriva formelor moderate şi severe de COVID-19 a variat de la 72% în SUA, la 66% în America Latină şi la numai 57% în Africa de Sud, ţară unde a fost detectată una dintre noile mutaţii mai contagioase ale coronavirusului.

Acest vaccin, care este administrat într-o singură doză, are o eficacitate de 85% în prevenirea formelor grave ale bolii, conform concluziilor studiilor clinice.

Vaccinul Johnson & Johnson foloseşte un adenovirus pentru a determina un răspuns imun al organismului împotriva coronavirusului. Spre deosebire de vaccinurile Pfizer/BioNTech şi Moderna, acesta poate fi stocat la temperatura unui frigider, ceea ce facilitează distribuţia.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri