Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a solicitat o anchetă a Corpului de Control la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu în urma relatărilor apărute în spaţiul public privind nereguli în tratamentul pacienţilor internaţi în cadrul Secţiei ATI de la această unitate medicală.

"Ministerul Sănătăţii informează că, în urma relatărilor apărute în spaţiul public privind nereguli în tratamentul pacienţilor internaţi în cadrul Secţiei ATI a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a solicitat demararea unei anchete de către o echipă formată din reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului şi Inspecţiei Sanitare de Stat", informează un comunicat de presă publicat de Agerpres.

Procurorii au deschis luni, un dosar penal pentru omor, în cazul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, după ce a fost publicat un articol în presa locală, în care o sursă a declarat sub protecţia anonimatului că ar fi ucis ca fost angajat al Secţiei ATI, atât el, dar şi alte cadre medicale, pacienţi cu COVID-19, a precizat, pentru AGERPRES, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu, Ion Veştemean.

"Conducerea SCJU Sibiu s-a autosesizat şi va demara o anchetă cu privire la activitatea secţiei ATI-Covid, pentru a identifica şi remedia eventualele probleme. De la începutul pandemiei, până în prezent (08.03.2021) în cadrul secţiei ATI Covid au fost internaţi 570 de pacienţi, dintre care 152 au fost transferaţi înapoi pe secţia de provenienţă cu o evoluţie favorabilă a stării de sănătate (secţia ATI nu face externări), 397 au decedat, iar 21 sunt internaţi în prezent. Subliniem că în secţia ATI ajung pacienţii în stare foarte gravă, care necesită suport respirator", se arată în comunicatul SCJU Sibiu.

Potrivit sursei citate, "procedurile şi protocoalele privind gestionarea pandemiei sunt într-o continuă dinamică şi sunt adaptate permanent pentru a corespunde cât mai bine specificului dintr-un moment sau altul şi a asigura cele mai bune condiţii de internare şi tratament pentru pacienţi. (...) Ne dorim ca, în urma cercetărilor care vor fi realizate la nivelul spitalului şi organelor abilitate, opinia publică să cunoască adevărul".

"Deocamdată, doar în urma articolului ne-am sesizat din oficiu. S-a înregistrat dosar penal şi urmează să facem cercetări in rem", a explicat procurorul Ion Veştemean.

Întrebat dacă de la începutul pandemiei şi până în prezent, a fost înregistrată vreo plângere sau scrisoare anonimă în care să se afirme că sunt omorâţi pacienţii cu COVID-19 la ATI în Spitalul Judeţean Sibiu, procurorul Ion Veştemean a spus: "Nu, nu am avut nimic".

O persoană care susţine că ar fi fost angajat al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, la Secţia ATI, unde sunt bolnavii cu COVID-19, a afirmat într-un articol publicat duminică, în presa locală, că şi "el ar fi omorât" pacienţi". Conform acestei dezvăluiri, pacienţii cu COVID-19 aduşi în această secţie ar fi fost sedaţi de la început, în condiţiile în care aşa ceva este fatal pentru cei cu infecţii respiratorii. De asemenea, potrivit sursei respective, aceşti pacienţi ar fi fost efectiv legaţi de pat, de mâini şi de picioare, în poziţia cu faţa în sus, în momentul în care nu mai puteau respira şi începeau să se agite.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri