14 Martie 2021

Speranțe în cazul infecției cu HIV: un bărbat din Anglia s-a vindecat



Un bărbat din Londra, în vârstă de 40 de ani, ar putea fi a doua persoană din lume care s-a vindecat de HIV.

Adam Castillejo nu mai este infectat cu virusul la 30 de luni distanță de la întreruperea terapiei antiretroviarală. Potrivit The Lancet, un tratament cu celule stem pe care pacientul l-a avut pentru o afecțiune oncologică ar fi contribuit la distrugerea virusului HIV, scrie Mirror.co.uk.

Prima persoană care s-a vindecat de HIV este Timothy Brown, cunoscut inițial ca pacientul Berlin. El a primit un tratament similar, iar la trei ani și jumătate distanță, în 2011, acesta nu mai era infectat.

Se pare că donatorii de celule de stem din cazul lui Castillejo au o genă cu caracteristici diferite care oferă protecție împotriva HIV. În plus, testele au arătat că celulele lui Castillejo au fost înlocuite în proporție de 99% de cele ale donatorilor.

Medicii sunt optimiști în ceea ce privește vindecarea bărbatului, deoarece au văzut o posibilă vindecare în cazul infecției cu HIV prin transplantul de celule stem. Însă aceștia țin cont de riscurile pe care acest tratament le poate produce asupra organismului uman.

Pentru moment, pastilele existente împotriva HIV rămân tratamentul de bază, care oferă o viață lungă celor infectați cu acest virus.

Nu în ultimul rând, medicii avertizează că încă nu sunt siguri că infecția cu HIV nu va reveni în cazul celor două persoane, Brown și Castillejo, cu atât mai mult cu cât organismul mai poate păstra ”rămășițe” ale virusului.



Citeste si