Uniunea Europeană (UE) trebuie să primească peste 200 de milioane de doze de vaccin anti-COVID-19 de la BioNTech-Pfizer în al doilea trimestru, după încheierea unui acord ce prevede o "accelerare" a livrărilor, a anunţat Comisia Europeană, în timp ce administrarea vaccinului AstraZeneca a fost suspendată recent în mai multe ţări membre ale UE.

Executivul european, însărcinat să negocieze comenzile de vaccinuri în numele statelor membre, a anunţat încheierea unui acord cu laboratorul german BioNTech şi cel american Pfizer în vederea accelerării livrării a 10 milioane de doze în raport cu calendarul iniţial, potrivit unui comunicat, scrie Agerpres.

"Această accelerare (...) va majora la peste 200 de milioane numărul total de doze de vaccin BioNTech-Pfizer aşteptate în al doilea trimestru", a anunţat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

"Aceasta oferă statelor membre o marjă de manevră şi potenţial va acoperi deficienţe din livrările" altor vaccinuri, a adăugat ea.

Câte contracte a semnat Comisia cu Pfizer

Un prim contract semnat toamna trecută de UE prevedea livrarea a 200 de milioane de doze BioNTech înainte de septembrie 2021, apoi a 100 de milioane mai târziu. Calendarul exact nu a fost dezvăluit.

Un al doilea contract încheiat pe 8 ianuarie prevede livrarea a 300 de milioane de doze suplimentare (200 de milioane însoţite de o opţiune pentru încă 100 de milioane de doze), cu până la 75 de milioane de doze disponibile începând din trimestrul al doilea.

Livrarea "accelerată" a 10 milioane de doze anunţată face parte din opţiunea de 100 de milioane de doze din acest al doilea contract, care iniţial ar fi trebuit să fie disponibile abia începând din trimestrul al treilea al anului 2021, precizează comunicatul.

AstraZeneca, contestată pentru întârzieri

Foarte criticată pentru încetineala livrărilor şi întârzierile importante din partea grupului AstraZeneca, Comisia Europeană mizează pe o creştere a livrărilor în aprilie-iunie, cu un ritm mediu de 100 de milioane de doze pe lună pe întreg trimestrul pentru ansamblul vaccinurilor autorizate în UE.

Însă, acest calendar ar putea fi compromis de întârzierile din livrările de doze din vaccinul produs de AstraZeneca, a cărui utilizare a fost suspendată în ultimele zile de mai multe ţări membre ale UE, în urma formării de tromboze la persoane vaccinate cu acest ser.

Comisia Europeană vizează imunizarea a 70% dintre europeni până la sfârşitul verii.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri