19 Martie 2021

Cîmpeanu: 140.000 de angajați din sistemul de educația s-au vaccinat deja anti-COVID



Un număr de 140.000 de angajaţi din sistemul de educaţie s-au vaccinat anti-COVID, ceea ce reprezintă 40% din personal, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, citat de Agerpres.

"Astăzi, 19 martie, numărul persoanelor vaccinate - angajaţi ai sistemului de educaţie - a atins pragul de 40% (140.000 de cadre didactice, personal didactic auxiliar şi personal nedidactic). Apreciez în mod deosebit responsabilitatea colegilor din învăţământ care contribuie decisiv la asigurarea protecţiei împotriva SARS-COV-2 în unităţile şi instituţiile de învăţământ din România.

Le mulţumesc personal pentru implicarea în această bătălie pentru normalitate şi sper ca ceilalţi să le urmeze exemplul cât mai repede", a afirmat Cîmpeanu.



Citeste si