Comisarul european pentru piaţa internă, Thierry Breton, a declarat că este posibil ca în Europa să se atingă imunitatea colectivă pe 14 iulie şi a scos în evidenţă creşterea preconizată a livrărilor de vaccinuri, informează AFP, citat de Agerpres.

"Să luăm o dată simbolică: pe 14 iulie avem posibilitatea de a obţine imunitatea la nivelul continentului", a declarat comisarul european pentru canalul francez TF1.

"Aceasta este ultima linie dreaptă deoarece ştim că pentru a combate această pandemie există o singură soluţie: să te vaccinezi. Vaccinurile vin, vor sosi", a afirmat Thierry Breton.

"Între lunile martie şi iunie vom livra între 300 şi 350 de milioane de doze de vaccin", a precizat comisarul european pentru piaţa internă.

Breton a menţionat creşterea livrărilor preconizate în Europa, cu 60 de milioane de doze livrate în martie, 100 de milioane în aprilie şi 120 de milioane în mai, etc.

Potrivit acestuia, vaccinurile sunt fabricate acum în 55 de fabrici din Europa.

Sursa foto: Comisia Europeană

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri