27 Martie 2021

Cîţu: În toamnă putem renunţa la mască dacă mergem cât mai mulţi să ne vaccinăm



Premierul Florin Cîţu a declarat că în toamnă se va putea renunţa oficial la purtatul măştii dacă va exista până atunci un număr suficient de cetăţeni români vaccinaţi. Conform celor mai recente date CNCAV, peste 1,8 milioane de români s-au vaccinat până în prezent cu unul din cele trei vaccinuri aprobate: Pfizer, Moderna şi AstraZeneca.

„2 milioane de oameni vaccinaţi anti-COVID, adică 10% in populaţie, până la sfârşitul lunii martie, în România”, a declarat premierul Cîţu într-o postare pe Facebook.

„Dacă mergem cât mai mulți să ne vaccinăm, în toamnă putem renunța la purtatul măștii. Hai să respectăm noile măsuri, ca să stopăm creșterea numărului de infectări și să îmbunătățim situația din spitale”, a mai adăugat Cîţu.

Comisia Europeană a publicat estimările oficiale cu privire la proporția de cetățeni ai blocului comunitar care ar putea fi vaccinați cu ambele doze, până la finalul lunii iunie a acestui an. Estimările pornesc de la un document care arată numărul de comenzi realizate de fiecare stat membru în parte pentru vaccinurile autorizate în Uniunea Europeană, care a fost confirmat de oficialii cehi.

Pornind de la aceste date, UE estimează că România ar putea să vaccineze aproximativ 56% din populație cu unul din vaccinurile anti-COVID-19 până la finalul primei luni de vară.



Citeste si