29 Martie 2021

STUDIU: Israelul a descoperit cât de eficient este vaccinul în fața tuturor mutațiilor COVID-19



Autoritățile din ministerul Sănătății din Israel au efectuat un studiu, potrivit căruia nicio tulpină care se află pe teritoriul țării nu ar fi mai puternică decât vaccinul. Cu alte cuvinte, vaccinarea anti-COVID reduce semnificativ transmiterea bolii.

Cel mai recent studiu desfășurat în Israel a durat o lună și a fost realizat sub egida Ministerului Sănătății, scrie ynetnews.com.

Cercetătorii au colectat mostre de ADN de la pacienți vindecați sau care s-au vaccinat împotriva coronavirusului de la toate spitalele din Israel. Probele au fost duse către laboratorul central al Ministerul Sănătății, în vederea secvențierii.

Rezultatele studiului au arătat că niciuna dintre tulpinile descoperite la nivelul Israelului nu a fost greu de combătut de anticorpii dezvoltați.

Cu alte cuvinte, vaccinul anti-COVID este eficient în fața mutațiilor coronavirusului.

Nu în ultimul rând, ministerul Sănătății a precizat că va continua cercetările, pentru a întări aceste rezultate preliminarii.

Israelul a început campania de vaccinare în decembrie 2020, iar până în prezent a reușit să imunizeze mai mult de jumătate din populația țării, permițând mai multor ramuri ale economiei să se deschidă



Citeste si