Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a declarat luni că vaccinarea şi testarea anti-COVID-19 sunt soluţii pentru deschiderea unor activităţi.

"La un moment dat, probabil că soluţia va avea aceste două componente - vaccinarea şi testarea. Şi da, ne propunem ca de acum să lucrăm la mecanisme care să permită deschiderea sau anumite activităţi culturale, anumite activităţi sportive şi da, cu siguranţă, ne vom folosi de testare. Ne uităm la posibilitatea de a organiza concerte. Avem modele, puţine încercări în state din vestul Europei, în Barcelona de curând. Avem, de asemenea, în Germania un exemplu. Ne uităm care sunt metodele prin care să putem cât mai curând să convieţuim cu pandemia prin care trecem şi care va mai dura o vreme. Trebuie să vedem şi dincolo de ceea ce se întâmplă în spitale, pe de-o parte să păstrăm restricţii, pe de altă parte să dăm posibilitatea restaurantelor, activităţilor culturale şi, în general, vieţii să continue", a afirmat Voiculescu la Parlament, conform Agerpres.

Ministrul Sănătăţii a subliniat că testarea rapidă va fi parte din soluţie şi că farmaciile sunt locuri în care se poate organiza testarea, dacă există anumite condiţii, spaţii şi dacă vor fi oameni dispuşi să realizeze testele, arătând că aceste aspecte au fost definite în ordinul de ministru şi în ordonanţa de urgenţă, care cel mai probabil va fi adoptată luni.

"Testele vor fi puse la dispoziţie, cel mai probabil, de către autorităţile centrale, prin Ministerul Sănătăţii, respectiv Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă sau cine le-a achiziţionat, s-ar putea să existe diferenţe acolo, prin Comisia Europeană avem, de asemenea, o achiziţie, respectiv o donaţie, preţul ar putea să difere de la o farmacie la alta. S-ar putea ca unele să vrea să ofere testarea gratuită, altele să pună o anumită taxă. (...) Nu ştiu care va fi costul final. S-ar putea să fie gratuit sau s-ar putea ca unele farmacii să vrea să taxeze, să pună un anumit preţ pentru manoperă. Testele evaluăm acum posibilitatea de a le transmite gratuit către farmacii", a explicat Voiculescu.

El a indicat că în prezent sunt disponibile peste 2 milioane de kituri pentru testare.

"Lucrurile sunt dinamice. Avem donaţii de la Comisia Europeană şi luăm în considerare achiziţii suplimentare. (...) Probabil că testarea va ajunge un serviciu decontat de Casa de Asigurări, aşa cum este testarea de sânge", a spus ministrul Sănătăţii.

Toate măsurile de restricţie au fost recomandate de specialişti şi că niciuna nu a venit de la un politician, a subliniat Voiculescu.

"E o situaţie dinamică, lucrurile sunt critice în spitale. (...) În privinţa restricţiilor, nu există undeva în lume o reţetă care să fi fost de la începutul pandemiei până la final, există măsuri care sunt mai eficiente sau mai puţin eficiente. Încercăm să găsim mixul potrivit", a adăugat ministrul Sănătăţii.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri