Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a reiterat că nu poate, în lipsa unor ''date adecvate'', să facă recomandări privind schimbarea vaccinului anti-COVID-19 între cele două doze, aşa cum Franţa intenţionează să facă pentru persoanele sub 55 de ani, care au primit o primă doză din serul AstraZeneca, informează Agerpres.

''Nu există date adecvate pentru a afirma dacă este un lucru care poate fi făcut'' şi, ca atare, experţii organizaţiei au ajuns la concluzia că ''interşanjabilitatea vaccinurilor nu este o recomandare pe care să o poată face în această etapă'', a declarat Margaret Harris, purtătoare de cuvânt a OMS, cu prilejul conferinţei de presă de la sediul ONU, la Geneva.

Aceasta a amintit că este poziţia adoptată în februarie de Grupul strategic consultativ de experţi (SAGE) asupra vaccinării în momentul publicării recomandărilor sale asupra vaccinului anti-COVID-19 de la AstraZeneca şi înaintea informaţiilor asupra unei legături posibile între acest ser şi efecte secundare foarte rare.

Purtătoarea de cuvânt a mai subliniat că experţii au lansat un apel pentru realizarea unor studii ştiinţifice asupra interşanjabilităţii vaccinurilor anti-COVID-19.

Persoanele cu vârsta sub 55 de ani din Franţa vaccinate împotriva COVID-19 cu AstraZeneca la prima doză vor primi a doua doză cu un alt ser, Pfizer sau Moderna, a anunţat vineri Înalta Autoritate de Sănătate din Franţa (HAS).

Măsura vizează 533.000 de persoane din Franţa, potrivit HAS. Autoritatea a suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca pentru persoanele cu vârsta sub 55 de ani pe 19 martie din cauza unor cazuri rare de tromboze (cheaguri sangvine) raportate în Europa. Anterior, au existat persoane, în special din domeniul sanitar, care au primit o primă doză din acest vaccin utilizat de la începutul lui februarie.

''Pentru aceste persoane, recomandăm de astăzi administrarea unui vaccin pe bază de ARN mesager'' pentru a doua doză, cu un interval de 12 săptămâni între cele două, a precizat preşedintele HAS, Dominique Le Guludec, cu prilejul unei videoconferinţe.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri