10 Aprilie 2021

Alexandru Rafila, despre Vlad Voiculescu: A pierdul controlul pandemiei



Reprezentantul României în cadrul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a criticat aspru decizia ministrului Sănătății de a convoca directorii spitalelor sâmbătă noaptea, precizând faptul că nu a existat niciun fel de consens cu Corpul Medical de la Spitalul Foişor care să agreeze evacuarea pacienților de la Spitalul Foișor.

Senatorul PSD este de părere că Vlad Voiculescu „a pierdut controlul pandemiei”, fiind totodată cel care a contestat încă de săptămâna trecută lipsa de organizare a Ministerului Sănătății.

„Mi se părea ciudat ca sâmbătă seara să constaţi, că trebuie să faci o şedinţă cu directorii spitalelor din Bucureşti, când problema era cunoscută de luni de zile. Era menţionată în presă, în scris, moţiunea simplă depusă de Partidul Social Democrat, şi nu se întâmplase absolut nimic. Acum, constatăm, că la o săptămână, sau la şase zile de la acel moment, se petrece, dacă vreţi, se operaţionealizează această discuţie din seara zilei de sâmbătă, prin mutarea pacienţilor de la Spitalul Foişor.

Vă spun, pe surse, că nu a existat niciun fel de consens cu Corpul Medical de la Spitalul Foişor care să agreeze acest tip de comportament. Deci, Corpul Medical de la Spitalul Foişor a fost ignorat, iar acest ordin care este semnat de Vlad Voiculescu, probabil că este semnat şi de domnul Arafat, nu ştiu. Mută noaptea pacienţii, ceea ce mi se pare foarte periculos, pentru că nu ţine seama de starea lor de sănătate, de partea emoţională a lor, a familiilor (…)”, a precizand Alexandru Rafila potrivit G4Media.



Citeste si