Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a transmis, într-un mesaj pe Facebook, că va solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus la situaţii precum cea de la Spitalul "Victor Babeş" din Capitală.
„Condoleanțe familiilor îndurerate! Azi în jurul orei 18:30 am aflat despre problemele de la spitalul Victor Babeș. Am sunat pentru a mă asigura că pentru pacienții COVID-19 se vor găsi locuri în alte spitale din București. Am mers apoi acolo pentru a vorbi cu medicii și conducerea spitalului. Cinci dintre ei au fost trasferați în siguranță. Trei dintre ei, din păcate, nu au putut fi salvați”, a scris Voiculescu pe Facebook.
O anchetă penală este în desfășurare, iar mâine voi solicita un control asupra problemelor tehnice care au dus aici, spune ministrul Sănătății.
Sursa foto: Agerpres Foto
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și: