Raed Arafat a transmis câteva clarificări într-o postare video pe pagina sa de Facebook cu privire la ordinul care făcea referire la noile criterii de carantină. Șeful DSU spune că este necesară clarificarea documentată a unor aspecte procedurale.

Șeful DSU explică faptul că hotărârile adoptate de grupul tehnico-științifica din care făcea parte și Andreea Moldovan, cea care a publicat acel ordin în Monitorul Oficial „se transmit spre aprobare Comitetului Național pentru Situații de Urgență” și doar acesta din urmă emite o decizie finală.

„Vreau să încep cu explicații clare asupra modului de luare a deciziilor în situația pandemiei, și mai ales în ce privește grupul tehnico-științific. Grupul tehnico-științific a fost înființat de Comitetul Național pentru Situații de Urgență ca un grup de suport pentru bolile înalt contagioase. Este un grup care include experți, care include instituții și au un rol în a lua decizii și în a propune soluții tehnice către CNSU. De altfel, grupul are un regulament de funcționare, care a fost aprobat acum câțiva ani, pentru că grupul este mai vechi decât pandemia în care ne aflăm.

Și dacă citim acest regulament vedem că: `hotărârile grupului tehnico-științific se transmit spre aprobare` - atenție, spre aprobare! - Comitetului național pentru situații speciale de urgență, cum era numit atunci comitetul. Deci, grupul tehnico-științific nu ia decizii de la sine și le execută, deciziile grupului pleacă ca propuneri pentru CNSU, condus de primul-ministru și reprezentat în Comitet de miniștri și de șefi de instituții, unde se dă aprobare sau se pot modifica anumite criterii pe care noi propunem în alt sens pentru a ieși hotărârea CNSU”, spune Arafat într-un video postat pe pagina sa de Facebook.

El a precizat că decizia din acea şedinţă, consemnată în procesul-verbal şi prezentată ulterior Ministerului Sănătăţii, nu prevede aprobarea criteriilor de carantinare.

"Decizia prevede doar aprobarea criteriilor care au fost propuse de INSP în ceea ce priveşte programul de weekend şi orele la care se opreşte circulaţia în timpul weekendului şi alte aspecte referitoare la sălile de sport şi de fitness, dar nimic despre criteriile de carantinare. (...) Deci, noi nu am avut în decizie prevederea ca să fie aprobate criteriile", a spus Arafat, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, pe 9 aprilie a fost trimisă o adresă de la INSP la Ministerul Sănătăţii, care atrage atenţia asupra unuia dintre criteriile propuse, care nu poate fi calculat la nivelul localităţilor.

"INSP spune că nu vor putea calcula acest indicator. Asta înseamnă că şi INSP era în dubii pe anumite criterii şi erau în discuţie aceste criterii. Asta arată de ce nu a fost emisă decizia de a propune criteriile către CNSU în şedinţa din 23 martie", a afirmat Raed Arafat.

Premierul Florin Cîţu, care a preluat interimar portofoliul Sănătăţii după demiterea lui Vlad Voiculescu, a dispus miercuri abrogarea Ordinului ministrului Sănătăţii 506/2021 privind stabilirea unor noi reguli pentru instituirea carantinei.

Marţi în Monitorul Oficial a fost publicat un ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.

Potrivit acestuia, carantina zonală putea fi instituită pentru municipiile/zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori care întrunesc minimum 60 de puncte. Aceste puncte se acordă în funcţie de o serie de indicatori precum: numărul de teste efectuate în ultimele 7 zile, rata de pozitivitate în ultimele 14 zile, rata de incidenţă cumulată în 14 zile a cazurilor de infecţie cu SARS-CoV-2, trendul incidenţei cumulate pentru ultimele 14 zile, numărul de cazuri din focare/numărul total de cazuri din UAT, grad de ocupare a paturilor ATI în judeţ, grad de ocupare a paturilor destinate pacienţilor cu COVID-19 în judeţ.

Sursa foto: Agerpres FOTO

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri