Noul ministru al sănătății a anunțat care sunt prioritățile pe care le va avea: digitalizare, fonduri europene și reformă

Atragerea de fonduri europene, creşterea accesului la servicii medicale de bază, dar şi reforma managementului spitalelor şi al serviciilor de sănătate sunt trei priorităţi ale noului ministru al Sănătăţii, Ioana Mihăilă.

"Mandatul meu se va concentra, pe lângă gestionarea pandemiei, pe următoarele trei priorităţi:

  • Atragerea şi utilizarea de fonduri europene pentru reforme şi investiţii în sănătate; în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă am propus investiţii de 2,6 miliarde euro în infrastructura spitalicească;
  • Creşterea accesului la servicii medicale de bază; în acest scop am prevăzut investiţii de 330 de milioane de euro în asistenţa prespitalicească: cabinete ale medicilor de familie, ambulatorii, centre comunitare integrate şi caravane medicale;
  • Reforma managementului spitalelor şi al serviciilor de sănătate.

"Avem nevoie de oameni bine pregătiţi în funcţii de conducere. Competenţa în funcţii de conducere este o necesitate, nu un moft. Pentru asta vom continua concursurile la casele judeţe de asigurări de sănătate şi Adrian Gheorghe, preşedintele CNAS, va avea tot sprijinul meu pentru ca acest proces să fie unul de succes. La fel, vom organiza concursuri corecte pentru celelalte funcţii de management în sistemul sanitar. Proiectele MS din următoarea perioadă se vor subscrie în principal acestor trei priorităţi", a afirmat ministrul, conform Agerpres. În plus, Mihăilă a spus și că una dintre prioritățile sale este să înființeze un departament de digitalizare în cadrul Ministerului.

Potrivit acesteia, managementul "defectuos şi lipsa de coordonare" dintre diferite niveluri de asistenţă medicală au dus la situaţii precum transferul pacienţilor de la Spitalul Foişor.

"Avem o şansă istorică de a remedia măcar o parte din aceste probleme în perioada următoare", a spus noul ministru.

Citeste si:
Vom atinge pragul de 5 milioane de vaccinați în iunie? Ce spune...
Vom atinge pragul de 5...

Întrebată dacă a discutat cu Vlad Voiculescu, aceasta a spus că l-a întrebat pe fostul ministru dacă „crede că va supraviețui”. Conform noului ministru, Voiculescu i-a spus că speră că da.Ioana Mihăila a anunțat că se teme că nu va putea să-și ducă la capăt proiectele.

În plus, Mihăilă a spus că va accelera prezentarea "din oficiu a tuturor datelor publice relevante" şi va încuraja "toate elementele" de reformă.

"Cu acest scop USR PLUS a primit votul cetăţenilor, pentru că a prezentat un plan de guvernare care include reforme şi transparenţă. Aceste lucruri sunt şi parte a programului de guvernare şi voi face totul pentru ca mandatul meu să fie ghidat de aceste valori. Cu acest scop voi accelera prezentarea din oficiu a tuturor datelor publice relevante şi voi încuraja toate elementele de reformă. Este o datorie faţă de cetăţeni şi un lucru esenţial pentru încrederea în sistemul sanitar, în guvernare în general. Suntem încă într-o criză sanitară, dar am convingerea că împreună putem depăşi, am convingerea că prin eforturi comune, la finalul acestei crize, sistemul de sănătate va fi mai puternic", a spus ministrul.

Citeste si:
Ioana Mihăilă: Vrem un OUG care să faciliteze vaccinarea la medicul...
Ioana Mihăilă: Vrem un OUG...
Sursa foto: Agerpres Foto
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri