Mai multe localități de lângă București au ieșit din carantină

Baloteşti, Mogoşoaia, Ştefăneştii de Jos, Gruiu şi Snagov ies din carantină miercuri, de la ora 22,00, potrivit unor comunicate ale Prefecturii Ilfov, transmise AGERPRES.

În urma evaluării analizelor de risc ale comunităţilor din comunele Baloteşti, Mogoşoaia şi Ştefăneştii de Jos, înaintate de către DSP Ilfov Institutului Naţional de Sănătate Publică - Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile, pe baza procedurii de avizare a instituirii/ridicării carantinei zonale existentă la nivelul INSP-CNSCBT, a fost avizată măsura de ridicare a carantinei pentru cele trei localităţi.

De asemenea, în cadrul şedinţei Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov de miercuri au fost adoptate hotărârile de încetare a măsurii de carantină zonală pentru Gruiu şi Snagov.

Incidenţa COVID-19 la mia de locuitori este miercuri de 4,05 în Baloteşti, 4,24 în Mogoşoaia, 4,16 în Ştefăneştii de Jos, 5,65 în Gruiu şi 4,63 în Snagov.

Localităţile Baloteşti, Mogoşoaia, Snagov şi Ştefăneştii de Jos au intrat în carantină pe 24 martie pentru o perioadă de 14 zile. Din 7 aprilie măsura a fost prelungită cu două săptămâni pentru Baloteşti, Snagov şi Ştefăneştii de Jos şi cu şapte zile pentru Mogoşoaia. Din 14 aprilie carantina a mai fost prelungită cu o săptămână pentru Mogoşoaia.

Citeste si:
Ce propune Anthony Fauci pentru rezolvarea crizei sanitare din India
Ce propune Anthony Fauci,...

Gruiu a intrat în carantină pentru o perioadă de 14 zile începând din din 7 aprilie.

Sursa foto: Shutterstock
Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Sănătate »



Setari Cookie-uri