Pandemia încă dă bătăi de cap țării noastre, chiar dacă ne aflăm pe un trend descendent. Presiunea pusă pe secțiile de ATI nu scade, iar oboseala cadrelor medicale stă ascunsă în spatele combinezoanelor. Octavian Jurma, medic cercetător, a povestit la emisiunea Specialiști în Sănătate, realizată de wall-street.ro, cum putem preveni valul patru al pandemiei și care este misiunea Guvernului în această luptă cu coronavirusul.

Cifrele anunțate zilnic au ajuns în jurul a aproximativ 2.000, o scădere direct proporțională cu numărul de teste efectuat, susține medicul Octavian Jurma. Însă acesta precizează, totuși, că țara noastră se află pe un trend descendent real, pe care nu trebuie să îl supraestimăm.

”Fără îndoială avem o scădere frumoasă, cu care ne putem mândri. Observăm că a început să scadă numărul celor internați, acesta fiind cel mai important indicator al pandemiei”, a declarat dr. Jurma, pentru wall-street.ro.

Chiar dacă avem o scădere verificată a numărului de cazuri noi, decesele raportate vor rămâne la un nivel ridicat, deoarece între momentul infectării și deces, mai ales dacă intervine și supravegherea ATI, pot trece până la 30 de zile, potrivit informațiilor furnizate de medic.

”Nimeni nu mai testează și nimeni nu mai vrea să descopere cazuri noi. Acesta este motivul pentru care vom ajunge să avem mai mulți bolnavi în ATI decât numărul de cazuri noi raportat”, a mai precizat Jurma, dând exemplul Indiei, care a abordat tehnica avem totul sub control.

India ne arată care este prețul normalității în pandemie, menționează medicul.

”Avem totul sub control, pandemia e sub control, tulpina e sub control, parcă ar fi un ecou din România în India. Din păcate, pandemie înseamnă că toată lumea se infectează, lucru care a fost perceput drept filosofie de sănătate publică, în unele cazuri. Să luăm drept exemplu Suedia, care a îmbrățișat imunizarea de turmă, dar care a eșuat”, a mai menționat Jurma.

Între maratonul vaccinării și maratonul relaxării

Campania de vaccinare pare a fi unul dintre succesele României, însă încurcate sunt căile Domnului până la reușită și anume, targetul de 10 milioane de români vaccinați până în septembrie 2021, care ar putea preveni valul patru al pandemiei.

”Cel mai mare pericol pe termen lung este că avem senzația că primim relaxarea pe gratis. Știm că atunci când primim ceva pe gratis, nu prețuim. Prin urmare, pentru început, mă aștept la o ușoară creștere după sărbătorile pascale, care să ne scoată din curba descendentă și să ne ducă la un platou”, a explicat medicul.

Cât despre ținta autorităților, de 10 milioane de oameni complet vaccinați în septembrie, Jurma precizează că este imposibil de realizat, cel puțin, la nivelul la care se desfășoară campania în prezent. Principala problemă? Comunicarea oficialilor cu populația.

”Politicul e complet decuplat de mentalitatea colectivă, nu a început comunicarea cu cei care sunt reținuți și se zbat între opiniile anti-vacciniștilor și cei care sprijină campania. Dacă au adus un număr de doze în țară nu înseamnă că oamenii se vor vaccina. Trebuie să ținem cont de problemele pe care oamenii le au, cum ar fi lipsa job-ului sau tăierea de salarii”, a mai spus Jurma.

Despre cum crede medicul că ar trebui să își organizeze autoritățile comunicarea cu publicul, aflați din videoul de mai jos:

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristina Marin
Cristina Marin s-a alăturat redacției la începutul anului 2020, cu puțin timp înainte de declanșarea pandemiei. Coincidență sau nu, cei peste trei ani petrecuți în cadrul rețelelor private de sănătate din România au ajutat-o să înțeleagă mai bine relația dintre pacient și sistemul de sănătate autohton despre care scrie în prezent la publicația Wall-street.ro. Cristina se află în permanentă legătură cu medicii din spitalele românești și...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri