Guvernul lansează o campanie de informare publică asupra vaccinării împotriva COVID-19, ceremonia urmând să aibă loc începând cu ora 12,00 la Palatul Victoria.

"Joi vom lansa o campanie media pro-vaccinare. Avem aceste voci care sunt peste tot, anti-vaccinare, iar rolul meu este acela de a veni cu o campanie mai gălăgioasă, nu ştiu dacă pot să o fac la fel de creativă, nu mă pricep la aşa ceva, cei care sunt acolo văd că au resurse foarte mari şi sunt foarte mulţi, dar eu încerc să fiu mai gălăgios şi mai prezent", a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, Radio Guerrilla, potrivit Agerpres.

De asemenea, este de aşteptat ca în şedinţa de Guvern, programată pentru joi după-amiază, Executivul să adopte măsurile de relaxare ce urmează a fi aplicate de la 1 iunie.

"Am prezentat un calendar al relaxărilor - 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern - cred că şedinţa o să fie joi sau vineri - vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (...) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii", a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.

Premierul a reiterat că obiectivul campaniei de vaccinare este de a elimina pandemia de COVID-19. "Vedem că avem cifre foarte bune în ceea ce priveşte reducerea ratei de pozitivare", a precizat premierul. "Rolul campaniei de vaccinare este acela de a scăpa de pandemie. Acea campanie de vaccinare pe care am făcut-o în ultima perioadă a avut rezultate. Valul trei am văzut că a dispărut. (...) Avem aceste rezultate, nu avem niciun motiv să nu mergem cu această campanie de relaxare mai departe - 1 iunie, 1 iulie, 1 august", a adăugat Cîţu.

Sursa foto: Agerpres

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri