27 Mai 2021

Directorul DSP Timiș: Urmează valul patru al pandemiei în toamnă. Cine s-a vaccinat va fi protejat



Directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Timiş, dr. Flavius Cioca, a declarat că valul patru al pandemiei provocate de SARS-CoV-2 va veni "cu siguranţă" în toamnă, iar amploarea acestuia va depinde de numărul persoanelor vaccinate împotriva virusului.

"Valul patru va veni cu siguranţă, în toamnă, în octombrie - noiembrie, şi ţine de numărul de persoane vaccinate amplitudinea lui. Cu cât mai mulţi vaccinaţi, cu atât amplitudinea valului patru va fi mai mică", a afirmat medicul, în cadrul Colegiului prefectural, potrivit Agerpres.

Şeful DSP Timiş a adăugat că până acum 20% din populaţia judeţului s-a vaccinat cu doza de rapel şi circa 25% a făcut prima doză, dar este nevoie de un procent semnificativ care să confere siguranţa în faţa contaminării cu acest virus.

"Nu putem vorbi despre o imunitate colectivă până nu trecem de 50% populaţie vaccinată, ideal este peste 60%. Vaccinarea este soluţia optimă pentru SARS-CoV-2, dar şi regulile de bază, respectiv masca, distanţa dintre persoane şi spălarea mâinilor. Imunitatea conferită de vaccin este de durată mai lungă decât cea conferită de trecerea prin boală. Chiar cine a făcut COVID în urmă cu câteva luni nu are protecţie îndelungată şi merită să se vaccineze", a explicat Flavius Cioca.

În judeţul Timiş sunt operaţionale 29 centre de vaccinare cu 89 de fluxuri - 10 cu Astra Zeneca, 11 cu Moderna, 66 pentru Pfizer şi două pentru vaccinul Johnson&Johnson. Numărul fluxurilor pentru imunizarea cu Johnson&Johnson va creşte de săptămâna viitoare.



Citeste si