4 Iunie 2021

Începe „Vaccinarea la sat - o campanie Medici Pentru România”



„Vaccinarea la sat - o campanie Medici pentru România” își propune să susțină eforturile demarate de Guvernul României, Ministerul Sănătății și Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţii privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) și să aducă vaccinul mai aproape de mediul rural, acolo unde se întrevede necesitatea unor acțiuni de vaccinare concrete și punctuale.

Asociația Medici pentru România derulează această campanie cu sprijinul Ministerului Sănătății, iar prima acțiune în acest sens va avea loc pe 5 iunie, în Comuna Bătrâni din Județul Prahova. Primii medici care s-au alăturat în mod voluntar acestei inițiative sunt Dr. Anca Mincă, Dr. Adelina Popa și Dr. Mădălina Postelnicu, alături de asistent Floricel Roxana și asistent Țigănilă Florentin.

Medicii vor merge, alături de asistenți, în Comuna Bătrâni din Prahova, acolo unde îi vor vaccina pe cei care doresc să se imunizeze, însă nu au posibilitatea de a se deplasa la un centru de vaccinare din apropiere. Serul folosit va fi cel produs de compania Pfizer/BioNTech.

Direcțiile de Sănătate Publică sunt cele care pun la dispoziția medicilor și personalului medical auxiliar mașini cu șoferi, vaccinurile, echipamentele de protecție și tabletele pentru înregistrare.

„Vreau în primul rând să le mulțumesc medicilor și asistenților care deja ni s-au alăturat voluntar în această campanie și să fac totodată un apel către toți medicii specialiști implicați în campania de vaccinare la nivel urban pentru a veni alături de noi și de a-și aduce astfel contribuția la extinderea vaccinării și în mediul rural! Este mare nevoie de acest lucru pentru că multe dintre persoanele din mediul rural nu au resursele necesare pentru a se deplasa la centrele de vaccinare din orașe, deși își doresc să se vaccineze și să pună astfel umărul la revenirea la normalitate”, declară Alex Costache, Președintele Asociației „Medici pentru România”.

Acțiunile de vaccinare vor avea loc doar în timpul weekend-urilor.



Citeste si