În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 121 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 6 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.078.863 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.042.898 de pacienți au fost declarați vindecați.

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 25 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.

82 de decese raportate din lunile trecute

Până astăzi, 30.815 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 05.06.2021 (10:00) – 06.06.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 90 de decese (49 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Arad Bihor, Constanța, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț, Prahova, Sibiu și Vâlcea.

82 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.

Astfel, 2 decese s-au produs în luna iulie 2020, 7 în luna august 2020, 13 în septembrie 2020, 14 în octombrie 2020, 27 în noiembrie 2020, 13 în decembrie 2020, 1 în ianuarie 2021, 2 în februarie 2021, 1 în martie 2021 și 2 în aprilie 2021, în județele Arad, Bihor, Cluj, Iași, Maramureș, Neamț și Vâlcea.

Dintre cele 90 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 2 la categoria 40-49 de ani, 9 la categoria 50-59 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 24 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 30 decese la categoria de vârstă peste 80 ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.

Pacienți internați la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 1.678. Dintre acestea, 320 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 8.000.402 teste RT-PCR și 1.218.572 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 11.666 de teste RT-PCR (3.951 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.715 la cerere) și 6.138 de teste rapide antigenice.

Pe teritoriul României, 3.864 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 2.051 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 23.824 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 75 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 310 apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 5 iunie, 954 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 165.470 de lei.

Români infectați în străinătate

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 23.544 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu SARS – CoV – 2 (coronavirus): 2.543 în Italia, 16.778 în Spania, 195 în Marea Britanie, 127 în Franța, 3.124 în Germania, 93 în Grecia, 49 în Danemarca, 37 în Ungaria, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 5 în SUA, 8 în Suedia, 141 în Austria, 22 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 65 în Elveția, 4 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 7 în Bulgaria, 13 în Cipru, 4 în India, 5 în Ucraina, 8 în Emiratele Arabe Unite, 14 în Republica Moldova, 3 în Muntenegru, 218 în Irlanda, 5 în Singapore, 5 în Tunisia, 8 în Republica Coreea, 2 în Bosnia și Herțegovina, 2 în Serbia și câte unul în Argentina, Luxemburg, Malta, Brazilia, Kazakhstan, Republica Congo, Qatar, Vatican, Portugalia, Egipt, Pakistan, Iran, Slovenia, Federația Rusă, Croația, Finlanda și Polonia.

De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 191 de cetățeni români aflați în străinătate, 35 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 60 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, 3 în Suedia, 5 în Irlanda, 2 în Elveția, 2 în Austria, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo, unul în Grecia, unul în Iran și unul în Polonia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu infecție cu noul coronavirus, 798 au fost declarați vindecați: 677 în Germania, 90 în Grecia, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg, unul în Tunisia și unul în Argentina.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Sănătate »


Setari Cookie-uri